Educație

Tripla lansare de carte, la biblioteca

Iulia Nicolaie
15 oct 2009 1119 vizualizări
Biblioteca Judeteana Duiliu Zamfirescu gazduieste vineri trei lansari de carte, ale scriitorilor vrinceni Ionica Sava, Petre Abeaboeru si Mariana Vicky Vartosu

Astfel, Ionica Sava isi lanseaza volumul "Maxim", Petre Abeaboeru "Caseta", iar Mariana Vicky Vartosu "Sapte ani spre Tibet". Prezentarile vor fi facute de prof. univ. dr. George Anca, poet, prozator, istoric literar si eseist, Gabriel Cucuteanu, director general al Fundatiei Culturale "Timpul" Iasi, Liviu Antonesei, scriitor, cercetator, publicist si criticul literar Ionel Necula. "Aceasta tripla lansare vine in sprijinul ideii de promovare a talentelor locale, a scriitorilor vrinceni, activitate care a fost permanent in atentia bibliotecii. Va asteptam alaturi de noi, vineri, 16 octombrie, ora 12.00, la Sala de Lectura a Bibliotecii Judetene "Duiliu Zamfirescu", la aceasta manifestare, care va reuni marea familie a scriitorilor vrinceni", spun reprezentantii institutiei. Si Colegiul National "Unirea" va gazdui un eveniment cultural, tot vineri, si anume lansarea micromonografiei "Ioan Dumitru Denciu", scrisa de profesorul Mircea Dinutz. Acesta si-a lansat volumul si la Casa Corpului Didactic acum citeva saptamini, insa se pare ca a ales sa isi prezinte scrierea si in cadrul colegiului la care a fost profesor pina in acest an scolar. Evenimentul va avea loc la orele 13.00, in Sala de Festivitati. (Iulia NICOLAIE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.