Educație

82,24% promovabilitate la bacalaureat

Camelia Stănilă
12 iul 2005 628 vizualizări
Inainte de contestatii, trei unitati scolare si au procente de promovabilitate la bacalaureat de 100%. Cea mai mare medie din acest an e 9.98 si a fost obtinuta de fiul inspectoarei de limba franceza, Constanta Coatu, dar au dat bacul si alti copii de VIP-uri locale. In doua licee au fost admisi mai putin de 30% din candidati

Rezultatele examenului de bacalaureat, ce au putut fi aflate inca de ieri de catre candidati, au adus strigate de fericire din partea majoritatii elevilor. In aproape toate centrele de examen, procentele de promovabilitate au fost bune, chiar daca ierarhia de anul trecut s-a modificat. Datele oficiale de dinainte de contestatii, oferite de Inspectoratul Scolar, au relevat ca 82,24% dintre candidatii din Vrancea au fost admisi la "examenul de maturitate". Din totalul de 2.450 de candidati prezenti la examen, 2.015 au fost declarati admisi, in timp ce 430 au fost respinsi, 38 nu s-au prezentat, iar 5 au fost eliminati din examen datorita tentativelor de copiere. Rezultatele examenului de bacalaureat i-au multumit pe oficialii din invatamint, mai ales ca procentul de promovabilitate a crescut putin fata de anul trecut. "Este cel mai mare procent din ultimii ani, se vede ca elevii au fost foarte bine pregatiti. Examenul s-a desfasurat in conditii bune, fara stres. Echipa din Inspectorat, dar si profesorii din centrele de examen si de evaluare au lucrat bine si nu am avut disfunctii. Nu au fost incurcaturi intre variantele de subiecte", a apreciat inspectorul Ion Ionascu, secretarul comisiei de bacalaureat. Si inspectorul general Danut Popoiu a apreciat ca examenul de bacalaureat a presupus un efort extraordinar, si din partea profesorilor, dar mai ales din partea elevilor care au trebuit sa treaca peste 6 probe, pe parcursul a circa doua saptamini. "Generalul" spune insa ca va realiza o analiza mai profunda a rezultatelor, mai ales ca in unele cazuri exista discrepante majore intre notele de la oral si cele de la scris. In plus, activitatea supraveghetorilor va constitui tema unei alte analize ce va fi realizata de ISJ.

Desi oficialii ISJ se declara multumiti de activitatea din centre, in unele dintre acestea introducerea datelor in calculator a intirziat, fiind depasit termenul de afisare a rezultatelor pe portalul Ministerului Educatiei. Desi in licee rezultatele au fost cunoscute la timp, pe internet datele complete au inceput sa apara abia in jurul orei 19.30. Se pare ca ultimele care au transmis datele catre Minister au fost chiar colegiile Cuza si Unirea. De altfel, ieri dimineata, emotiile elevilor au fost prelungite si datorita faptului ca s-au inregistrat citeva neconcordante intre notele de la oral introduse in aplicatie si cele din catalog. Acest lucru a necesitat reverificarea datelor, dupa fisele de evaluare ale profesorilor examinatori de la probele orale si practice.


Liceele bune confirma an de an

Bacalaureatul din acest an a clasat, din nou, pe primele locuri, colegiile focsanene. Aici notele au fost foarte bune, de la 8.50 in sus, foarte putini candidati obtinind medii sub 7.00 - 8.00. Cele mai multe medii au fost insa peste 9. Potrivit informatiilor de la ISJ, sapte unitati scolare au procente de peste 90%, din care 3 sint de 100%, respectiv Colegiul National "Unirea", Colegiul Economic si Centrul Scolar "Elena Doamna", care a avut 19 candidati la bacalaureat. De asemenea, in topul liceelor s-a aflat Liceul Pedagogic, cu 99,33%, Colegiul National "Al. I. Cuza", cu 98,95%, Liceul "Emil Botta" Adjud cu 98,32% si Liceul Teoretic Odobesti, cu 94,11%. Cei mai buni elevi de la grupurile scolare s-au dovedit cei la Agricol Adjud, ei reusind sa obtina medii de peste 6 in proportie de 88,65%. Urmatorii sint elevii de la Grupul Scolar de Electrotehnica, cu 85,71%. Si Liceul de Muzica si Arte Plastice a obtinut un rezultat bun, de 83,33%. Alte 8 licee au avut procente de promovabilitate intre 70 si 80%. Desi nu am avut la dispozitie un clasament complet al elevilor pe judet, se pare ca cea mai mare medie din acest an este 9.98. Aceasta apartine elevului Cosmin Mihail Coatu, de la Liceul Pedagogic "Spiru Haret", fiul inspectoarei de limba franceza Constanta Coatu. Acesta este urmat de olimpica Carmen Istrate, de la CNU, cu 9.97. Printre cei mai bine clasati se numara olimpica de la Cuza, Anca Costorel si Cristina Lupu, fata inspectoarei de limba romana, Maria Lupu, ambele cu 9.91. "Elevul anului", Andrei Budescu, de la CNU, a obtinut media 9.85, in timp ce fata senatorului PD Jan Vraciu, Anca Elena, a obtinut media 9.83. Si Dragos Dila, baiatul sefului OPC, Dumitru Dila, a reusit o medie de 9.07.


Liceul nr. 2, "ciuma" bacalaureatului

In ultimii ani, doua licee din Vrancea se situeaza mereu in coada clasamentului, numarul promovatilor fiind de sub 30%. La Liceul Dumitresti s-a inregistrat in acest an un procent de 29,03%, iar la Grupul Scolar de Industrie Usoara- 27,07%. Al treilea de la coada, cu un procent de 62,22%, este Grupul Scolar de Transporturi Auto. La Liceul nr. 2 notele au cuprins toata gama, de la 1 la 10. Cele mai mici note s-au inregistrat la matematica, unde s-au obtinut majoritatea notelor sub 5. Desi la probele orale unii elevi au avut note mari, de 9.50 si 10 chiar, acestia au obtinut la probele scrise si 2.70, 3.15, 5.00 si asa mai departe. Chiar daca anul trecut doar 23,39% dintre candidati au promovat la Liceul 2, anul acesta fiind putin mai bine, situatia ramine ingrijoratoare. Desi in 2004 s-a promis o analiza atenta a cauzelor care au dus la astfel de rezultate si niste masuri concrete pentru eficientizarea procesului educativ, nici in acest an elevii nu s-au descurcat mai bine. Oficialii din invatamint pun rezultatele slabe si pe seama nivelului slab de pregatire al elevilor care urmeaza acest liceu. "Urmeaza sa intram pe analize serioase, pe intreaga verticala. Trebuie analizata si monitorizata situatia din cadrul Liceului nr. 2, daca nu la toate disciplinele, macar la cele implicate in examenul de bacalaureat. E ceva putred, desi nu putem spune deocamdata cu exactitate ce anume. Repetindu-se aceasta situatie de la an la an, trebuie mult mai multa atentie", este de parere inspectorul scolar general Danut Popoiu.


Ieri s-au depus si contestatii

Elevii care s-au aratat nemultumiti de rezultatele obtinute la probele bacalaureatului au putut depune contestatii ieri dupa-amiaza. O centralizare pe discipline va fi facuta abia azi, inainte de trimiterea lucrarilor in centrul de recorectare. Judetul in care vor fi rezolvate contestatiile nu era cunoscut ieri. Dupa parerea reprezentantilor Inspectoratului Scolar, cele mai multe contestatii provin din partea celor picati, care mai spera la o a doua sansa de a promova examenul. Recorectarea lucrarilor se va face azi si miine, iar rezultatele finale ale examenului de bac vor fi cunoscute pe 14 iulie.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.