Rusaliile, ziua infiintarii primei comunitati crestine
Cind Duhul Sfant s-a pogorit peste apostoli, acestia au devenit "preaintelepti", fiind umpluti de "lumina, rivna si toate harurile dumnezeiesti". Abia dupa acel moment, ucenicii Domnului au iesit in toata lumea, savirsind minuni, intorcind pe pagini de la inchinarea idolilor, aducind - de la oameni simpli la imparati - pe multi la credinta. începutul a avut loc chiar in acea zi a Pogoririi Duhului Sfint cind, in urma predicii apostolului Petru - "ca la 3000 de suflete" au crezut in Hristos, alcatuind prima comunitate crestina. Duminica Mare care incheie Ciclul Pascal, cunoscuta si sub denumirea de Pogorirea Sfintului Duh, se suprapune peste sarbatoarea populara a Rusaliilor, sincretismul lor ingreunind disocierea obiceiurilor si practicilor crestine de cele precrestine.
Obiceiuri de Rusalii
In traditia populara, Rusaliile sint niste fiinte fantastice, malefice, asemanatoare ielelor, care umbla prin vazduh si provoaca mult rau oamenilor: ii pocesc, ii schimonosesc si ii innebunesc pe toti cei care nu le respecta zilele. Pentru a apara gospodaria de invazia acestor spirite, in simbata Rusaliilor oamenii obisnuiesc si astazi, in virtutea traditiei, sa arboreze la porti, in foisoare, pe ganguri sau la intrarile in case, ramuri verzi de tei. Mosii de vara, tinuti in simbata Rusaliilor, sint unul dintre cele mai importante momente ale cultului mortilor. De Rusalii se dau de pomana vase de lut sau de portelan, cani, strachini si vase de lemn, impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa. Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sint pastrate peste vara pentru a putea fi folosite in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii. De Rusalii este obisnuit si jocul calusarilor, dans constind in saritul peste foc pentru a scapa de iele. Biserica se intemeiaza la Cincizecime deoarece atunci viata patrunde in lumea inchisa mai inainte in limitele inguste ale creatului. Limbile de foc cazute peste capetele apostolilor arata ca intre cer si pamint nu mai e un hotar de netrecut si ca cei ce cred in Hristos pot participa la o viata spirituala ce-si are radacinile in chiar viata divina. (Ciprian FANARU)
