Educație

Ministrul Educatiei vrea sa desfiinteze meditatiile

Iulia Nicolaie
23 mar 2009 1815 vizualizări
De asemenea, ministrul Ecaterina Andronescu doreste sa conditioneze titularizarea dascalilor de acordul primarilor

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, continua sa propuna schimbari fundamentale in sistemul de invatamint. Dupa indelung contestatele schimbari in planurile cadru, inca doua propuneri din partea ministerului de resort vin sa dea peste cap toate regulile de pina acum. Astfel, o alta propunere facuta recent de MECI este si cea de interzicere prin lege a meditatiilor, alternativa la orele de pregatire dorindu-se a fi programul "Scoala dupa scoala". Acesta ar trebui sa-i atraga pe elevi sa invete mai mult in cadrul unitatii de invatamint, unde vor avea parte de asistenta pedagogica si mincare calda, dar si sa-i convinga pe profesori sa renunte la meditatiile facute acasa. Nu a fost specificat insa modul in care cadrele didactice vor putea fi controlate de catre reprezentantii ministerului, avind in vedere faptul ca meditatiile sint o traditie pentru multi dintre profesori, dar si un imperativ pentru parinti care vor sa asigure un viitor mai bun copiilor. Principala problema de etica este in mod special la profesorii care fac meditatii tocmai cu elevii carora le predau la ore, acestia fiind in repetate rinduri acuzati ca ii favorizeaza pe cei care ii platesc in timpul liber. Liderul FSLI Vrancea, Constantin Grigore, sustine ca atita timp cit vor fi parinti care sa-si doreasca sa-si trimita copilul la meditatii, nu se va putea face nimic. "Eu cred ca ar trebui ca profesorii care fac meditatii sa-si declare veniturile. Faptul ca unii parinti doresc sa-si trimita copilul la meditatii, pentru a acumula mai bine materia, nu mi se pare un lucru rau", a precizat Constantin Grigore. De asemenea, ministrul Ecaterina Andronescu a declarat ca doreste sa conditioneze titularizarea dascalilor de acordul primarilor, pe motiv ca titularizarea este costisitoare, si in consecinta, sa modifice legislatia pentru ca profesorii sa obtina un loc la catedra doar cu acordul consiliului de administratie al unitatii de invatamint, din care ar urma sa ia parte si edilii locali. In plus, ministrul Educatiei a mai propus ca din consiliul de administratie sa faca parte atit profesorii, parintii cit si reprezentantii autoritatilor locale, iar pe linga postul de director al scolii, sa se mai infiinteze inca un post, special pentru partea administrativa a unitatii. (Iulia NICOLAIE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
ministreasa e duda rau...cum sa ii verifici pe profesori...? sunt unii care au rezultate f.f. bune si la clasa si acasa...cum sa nu dai elevul la meditatii cand in clasa nu ti se explica toate citeste integral
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
Ecaterina Andronescu a declarat ca doreste sa conditioneze titularizarea dascalilor de acordul primarilor, pe motiv ca titularizarea este costisitoare, si in consecinta, sa modifice legislatia pentru citeste integral
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
Am crezut ca noul ministru al inv. nu va mai veni cu "idei tampite" dar vad ca la ministerul asta exista ceva virusi ce se transmit . Aceste masuri ajuta la stimularea nepotismului , competenta... citeste integral
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
Despre meditatii pot sa spun ca eu nu am facut niciodata meditatii.In anii 1970-1980 meditatii faceau cei mai slabi.Si se ascundeau,pentru ca era o rusine sa faci meditatii.Pregatirile pentru citeste integral
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
ABRAMBURICA NOASTRA AR PUTEA SPUNE CA AR TREBUI SA AIBA UN CUVANT DE SPUS IN SELECTIA PROFESORILOR SI "BENEFICIARII", ADICA PARINTII SI AUTORITATILE LOCALE. BINE, DAR ATUNCI CER CA IN SELECTIA citeste integral
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
Scoala dupa scoala unde mamaie?Ca in mediul urban elevii invata in doua shimburi.Poate in schimbul trei.
, acum 739370 zile, 16 ore, 54 minute, 40 secunde
Singurul lucru cu care sunt de acord este ca scolile au nevoie de un administrator daca se doreste cu adevarat ca directorul sa indrume si sa urmareasca eficient procesul instructiv-educativ . Daca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.