Educație

Colegiul Economi(c)seste resursele zonelor umede

Ciprian Fânaru
2 feb 2009 902 vizualizări
Elevii de la Mihail Kogalniceanu au fost informati de cei de la Protectia Mediului despre importanta asa numitelor zone umede u 99% din aprovizionarea cu apa a judetului Vrancea se face cu rezerve subterane, un motiv in plus ca zonele cu umiditate sa fie pastrate intacte

Ieri, cu prilejul "Zilei mondiale a zonelor umede", reprezentantul Agentiei pentru Protectia Mediului Vrancea (APM), Rodica Bonceag, a organizat alaturi de elevii Colegiului Economic "Mihail Kogalniceanu" o actiune educativa despre importanta acestor zone pentru viitorul umanitatii. Purtatorul de cuvint al APM le-a prezentat elevilor informatii mai putin cunoscute despre ariile vitale din judetul nostru si a incercat sa-i faca sa constientizeze importanta sprijinului pe care il pot oferi naturii. In prezentare s-a specificat un amanunt prea putin constientizat, anume ca 99% din aprovizionarea cu apa a judetului Vrancea se face cu rezerve subterane, un motiv in plus ca zonele cu umiditate sa fie pastrate intacte. Schimbarea climatica a fost unul dintre subiectele atinse, fiind scoasa in evidenta cu acest prilej viteza cu care se intimpla acest fenomen si faptul ca daca se mentine acest ritm nu vom avea timp de adaptare. Elevii au mai aflat ca zonele umede ajuta la stabilizarea climatului, ca ariile protejate din Vrancea au fost acceptate ca atare si de UE si ca Lunca Siretului, spre exemplu, este culoar de migratie pentru pasarile calatoare. De mentionat este ca in Vrancea suprafata ariilor protejate este de aproximativ 5.000 de hectare. Au fost de asemenea subliniate complexitatea si diversitatea vietii salbatice, precum si importanta ocrotirii tuturor speciilor, a pasarilor, inclusiv a celor rapitoare, iar elevii au avut posibilitatea sa vada fotografii cu fauna din Lunca Siretului, aflind si despre Bird Watching, un nou sport denumit si "vinatoare ecologica". Acestora le-au fost expuse si motivele pentru care natura trebuie sa fie conservata, printre acestea numarindu-se prevenirea disparitiei speciilor si faptul ca degradarea vietii salbatice si a ecosistemelor afecteaza calitatea vietii.

Mediul protejat prin "perpetuarea speciei"

Elevilor le-a fost repetat enuntul conform caruia "omul nu e stapinul Pamintului", si expuse modalitati de protejare a speciilor precum constructia de casute pentru pasari. La rugamintea Rodicai Bonceag, liceenii au dat exemple de protectie e mediului, precum depozitarea corecta a gunoaielor si obligatia morala de a planta copaci. Elevii au amintit de actiuni cu caracter ecologic in care au fost implicati, precum "sacosa bio" ori "patrula eco", dar au si oferit un moment amuzant atunci cind au incadrat "perpetuarea speciei umane" la modalitati prin care poate fi protejat mediul inconjurator. La final, reprezentantul APM si-a exprimat speranta ca elevii au inteles mesajul ecologist si i-a indemnat pe acestia sa schimbe mentalitatea celor din jur, mult prea risipitori cu resursele finite ale naturii. (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.