Educație

Paza in scoli, in asteptarea descentralizarii

Ciprian Fânaru
28 ian 2009 1267 vizualizări
Cele mai multe scoli din mediul rural nu au paznici, insa la Bolotesti camerele video filmeaza tot u unele scoli din Focsani au comisii speciale pentru situatiile de urgenta, in care sint implicati profesori u varianta parintilor de serviciu propusa de ministrul Educatiei nu este agreata de directori u directorul de la Colegiul Cuza vrea sa dea afara paznicii, desi i s-a atras atentia ca sistemul de monitorizare video nu apara copiii

O viitoare descentralizare in administratie ar aduce beneficii si pentru scoli, mai ales in ceea ce priveste paza unitatilor de invatamint, este de parere inspectorul scolar general, Iordache Bostan. Acesta sustine ca descentralizarea este solutia optima pentru un sistem educational mai bun, prin acordarea unei autonomii mai mari scolilor, mai ales din punct de vedere al incadrarii pe posturi. "Consider ca este nevoie de o descentralizare cit mai rapida, va fi mai usor si pentru investitii dar si pentru a rezolva situatiile de incadrare necorespunzatoare. Nu ma astept ca legile sa se aplice in acest an scolar, dar masurile sint benefice", a precizat oficialul ISJ. Reprezentantii Inspectoratului Scolar solicita unitatilor de invatamint sa identifice cite o persoana care se va ocupa de protectia civila, pina la data de 10 februarie. "Pina pe 10 februarie vom comunica Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta persoanele desemnate de fiecare scoala. Dupa parerea mea, ar trebui angajati cite patru paznici in fiecare scoala. De asta doresc descentralizare, sa se ocupe in primul rind reprezentantii scolii", a opinat Bostan, adaugind ca persoanele vor fi selectate din rindul profesorilor si instruite la sediul Inspectoratului Scolar. Scolile din Focsani si cele din orasele vrincene au cite doi sau trei paznici in fiecare unitate, multi dintre ei platiti prin intermediul comitetului de parinti. Dorinta oficialilor scolari de a angaja responsabili cu siguranta elevilor este veche de citiva ani, insa nici pina acum nu au fost gasite persoane care sa se ocupe cu acest lucru. "Noi avem patru paznici, doi de zi si doi de noapte, platiti din banii primariei. Am facut si un program astfel incit intrarea elevilor sa fie pazita corespunzator, atit dimineata cit si dupa-amiaza. La noi in scoala nu intra nici o persoana straina fara sa fie legitimata", a declarat directorul Colegiului Economic "Mihail Kogalniceanu" Focsani, Radu Stefan. Acesta a mai adaugat ca este dificil pentru un profesor sa ia asupra sa aceasta sarcina extrem de serioasa, mai ales daca are si de predat la clasa.

Alternativa: comisii speciale sau sisteme de supraveghere

Unele scoli din Focsani au comisii speciale pentru situatiile de urgenta, spre exemplu Scoala "Ion Basgan", unde citeva cadre didactice fac voluntariat pentru siguranta elevilor. "Pentru siguranta in scoli avem o comisie pentru situatii de urgenta. Nu putem insarcina o singura persoana cu siguranta civila, intrucit unii profesori au ore de curs cu elevii si trebuie acoperita toata perioada zilei. In plus, membrii comisiei nu sint platiti. Asteptam descentralizarea pentru ca deocamdata nu sint prevazute sume pentru plata lor. La scoala avem trei paznici de noapte si un gardian de zi. Cei trei paznici sint platiti de bugetul primariei, iar gardianul de catre comitetul de parinti, in urma hotaririi acestora de a-l angaja", a precizat directorul Tiberiu Dima. Cele mai multe scoli rurale nu au paznici care sa aiba grija de scolari, insa exista si cazuri exceptionale, precum scoala din comuna Bolotesti, dotata cu camere video de supraveghere, atit la intrari, cit si pe culoare. Din spusele directorilor, la tara nu prea sint cazuri de violenta in scoala, poate si pentru ca in aceste scoli invata din ce in ce mai putini copii. Varianta ca parintii sa faca de serviciu in scoli, propusa de ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, nu prea i-a incintat pe directori la ultima sedinta, multi dintre ei considerind aceasta varianta ca fiind absurda si de neluat in considerare. (Iulia NICOLAIE)


Colegiul "Cuza" n-are nevoie de paznici


Consiliul Local Focsani a hotarit in sedinta ordinara de ieri reducerea posturilor de paznic la Colegiul "Al. I. Cuza", decizie discutabila in contextul amplificarii violentei in scoli. Consilierii PSD nu s-au pus de acord cu colegii lor din "Alianta pentru Focsani" asupra justetii acestei decizii. PNL-istul Vasile Dobre a vrut sa stie daca liceul a motivat in vreun fel hotarirea de a concedia un paznic. Directorul de la "Cuza", Aurelia Neagu, le-a spus consilierilor ca "paznicii nu fac mare lucru, nu am nevoie decit de maxim unul in incinta colegiului. Avem 25 de camere video care supravegheaza tot ce misca", a precizat directorul colegiului. Daca PDL-istul Danut Popoiu, cadru didactic la Colegiul "Unirea", a spus ca nu trebuie intervenit in decizia conducerii de a disponibiliza paznicii, social-democratul Radu Nitu a amintit de bunurile scolilor care trebuie pazite, mai transant fiind colegul sau de partid George Mardare, care a atras atentia asupra faptului ca respetivele camere video "nu apara copiii", doar filmeaza eventualii agresori. Proiectul a trecut in cele din urma cu 11 voturi "pentru" si noua "impotriva". (Ciprian FANARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.