Grigore Vieru - un strigat etern catre tara
In noaptea de simbata spre duminica 18 ianuarie a.c., putin dupa primul cintat al cocosilor, inima poetului Grigore Vieru a incetat sa mai bata. Cu doua zile in urma fusese la Cahul, in sudul Basarabiei, sa se sfinteasca impreuna cu rominii de acolo in apele poeziei eminesciene, dar la intoarcere, un accident stupid l-a trimis pe un pat de spital, si de aici in eternitate. Cel care, cu fiecare carte publicata, "ne imprimavareaza viata cu o toamna de aur", cum spune Nichita Stanescu, a vazut lumina zilei la 14 februarie 1935, in satul Pererita, in fostul judet Hotin, azi raionul Edinet. Autor al unor numeroase volume de poezii, in care cultiva teme eterne si grave precum copilaria, mama, patria sau iubirea, Grigore Vieru este un neoromantic care isi mladiaza versul in plasma originilor, transmitindu-ne simplu, dar constant, acel fior al lumilor primordiale spre care se intorc toti marii creatori. Aceasta frecventa intoarcere la izvoare nu este altceva decit evitarea instrainarii de catre un romin aflat atitia ani sub teroarea istoriei. "In copilarie, in adolescenta si chiar in facultate "" spunea el intr-un interviu "" nu am avut alte manuale decit cele cu jandarmi romani care ne bat, ne umilesc si ne fura gainile. Generatia mea l-a cunoscut pe Eminescu abia la facultate. Din scoala stiam ca vorbesc moldoveneste, adica alta limba decit cea romana, desi pe celalalt mal al Prutului, la Miorcani, auzeam pe cite unul strigind la calutul lui naravas ca si la noi "" ho, nebunule".
De la Chisinau venea sentimentul redesteptarii nationale
In vremea aceea, cind mai toata lumea voia sa ajunga in cosmos, Grigore Vieru visa sa treaca Prutul. L-a trecut tirziu, la aproape patruzeci de ani, ca membru al unei delegatii de "scriitori sovietici", cind copiii intilniti pe strazile Bucurestiului i se pareau ca nu vorbesc, ci cinta. Asa se explica si militantismul lui ardent pentru impunerea limbii romane, cu grafie latina, ca limba oficiala in Republica Moldova. Si tot la fel se explica de ce in ultimii ani ai dictaturii comuniste multi dintre noi deschideau televizorul pe Chisinau, de acolo venind sentimentul redesteptarii noastre nationale. Prezent la Focsani in 2004, Grigore Vieru mi-a daruit un exemplar din ultima sa antologie de autor, cu o dedicatie sfisietoare: "Inca mai pot striga catre Tara, frate Valeriu Anghel, si va rog sa ma credeti ca voi striga catre Ea pina in ultima clipa a vietii mele". Sintem convinsi, frate Grigore, si o vom face toti, chiar si de acolo, de linga Eminoviciul nostru drag, unde tu te-ai asezat atit de devreme!... (Prof. Valeriu ANGHEL)
Un final tragic
Poetul basarabean Grigore Vieru s-a stins din viata in noaptea de simbata spre duminica, la virsta de 73 de ani. Acesta a fost internat in stare grava la Centrul National Stiintifico-Practic de Medicina de Urgenta din Chisinau, in urma unui accident rutier in care a fost implicat in noaptea de joi spre vineri. Medicii i-au dat putine sanse de supravietuire, din cauza severitatii accidentului, dar si a virstei inaintate a poetului si a starii sale precare de sanatate anterioara. "Moartea a survenit pe fondul insuficientei multiple de organe, a insuficientei respiratorii, insuficientei cardiace acute si insuficientei hepato-renale acute", a precizat Ministerul Sanatatii din Republica Moldova. Grigore Vieru va fi inmormintat marti, la Cimitirul Armenesc din Chisinau. Poetul de peste Prut a debutat editorial in 1957, student fiind, cu o placheta de versuri pentru copii, "Alarma", apreciata de criticii literari. în 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic "Ion Creanga" din Chisinau si Facultatea de Filologie si Istorie si, in acelasi an, i-a aparut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicute". A urmat o lunga si plina de lupta cariera literara. Culegeri din lirica si poezia sa pentru copii au aparut, de-a lungul anilor, in tari precum Franta, Rusia, Ucraina, Letonia, Lituania, Estonia, Georgia, Armenia, Macedonia, Bulgaria si Belarus.
