Educație

Vasile Apostu ramine fara postul de la UJIP

Camelia Stănilă
25 aug 2008 1152 vizualizări
De la 1 septembrie, democrat-liberalul Vasile Apostu nu mai este expert in educatie la Unitatea Judeteana pentru Implementarea Proiectelor (UJIP) pentru mediul rural.

Mandatul acestuia se incheie odata cu finalizarea proiectului, implementat la nivel national cu sprijinul Bancii Mondiale. "Nu a fost o munca grea, am continuat doar ce a inceput Dorina Zlota. Ea a dus tot greul. Eu am avut mai mult partea de monitorizare a proiectelor", a explicat Vasile Apostu, fost consilier local din partea PNL si apoi PD-L. Singurul angajat al UJIP care isi va continua activitatea, cel putin o perioada, este economistul Ionut Danisor, care va mai monitoriza activitatile inca in derulare. Proiectul pentru Invatamint Rural (PIR) a facilitat imbunatatirea bazei materiale a scolilor si parteneriatul dintre acestea si comunitate, prin proiecte depuse de unitati de invatamint, chiar si cu numar redus de copii. Astfel, si zeci de cadre didactice au beneficiat de formare. Cit despre profesorul Vasile Apostu, acesta revine la catedra, insa nu la specialitatea sa de baza, matematica. Acesta a participat la sedinta de detasari de simbata si a obtinut o catedra la Grupul Scolar de Industrie Usoara, dupa ce anul acesta si-a finalizat studiile in informatica. Dascalul este titular la Scoala Coroteni din comuna Slobozia Bradului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.