Nepotul lui Emanoil Petrut, la Hollywood
Saga Petrut continua peste Ocean. Tudor Petrut, nepotul celebrului actor Emanoil Petrut, este unul din fericitii traitori ai visului american. Nascut in Romania pe vremea cind dictatorul din Scornicesti inca nu incepuse "revolutia culturala", Tudor Petrut a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti si, pentru cei care au trait primul amor inainte de 1989, acesta a jucat, printre altele, rolul "baiatului rau" in frumosul film "Liceenii". "Am fost negativul "Serban" in film, parte integranta a povestii filmice. Ceea ce nu stie multa lume, si imi pare rau, este ca, in afara remarcabilului succes de public al filmului «Liceenii», noi am avut sansa extraordinara ca sa fim incununati in 1987 cu premiul ACIN al Asociatiei Cineastilor din Romania pentru rolurile noastre din film. Si cu premiul de popularitate la celebrul, pe atunci, Festival al Filmului Pentru Tineret de la Costinesti. Ma bucur ca eternul meu prieten Stefan Banica jr a avut posibilitatea sa aminteasca tuturor de aceste premii in citeva interviuri recente", isi aminteste cu nostalgie Tudor Petrut pe http://www.radio27.net. Stabilit de mai multi ani in Statele Unite ale Americii, Tudor Petrut nu a uitat locurile de unde a plecat unchiul sau, nemuritorul Emanoil Petrut. Descoperind numele acestuia pe frontispiciul Casei de Cultura din Marasesti, acesta i-a trimis o scrisoare emotionanta poetului Constantin Ghinita, directorul asezamintului de cultura din Marasesti. "Nu l-am cunoscut inainte de a ne trimite corespondenta, dar am apreciat gestul sau si faptul ca a realizat ca o institutie de cultura nu este numai o sala de spectacole, ci un loc unde se cultiva memoria", ne-a spus Constantin Ghinita. In fiecare vineri,Tudor Petrut realizeaza o emisiune care poate fi ascultata la Radio 21 (www.radio27.net), iar lunar este prezent cu articol in revista "Gindacul de Colorado" (www.gandaculdecolorado.com ). Cu toate ca ar vrea sa revina la actorie, nepotul lui Emanoil Petrut a ales sa scrie scenarii pentru a patrunde in lumea Hollywood-ului. (Valentin MUSCA)














