Educație

Inca o proba, inca un eliminat la bac

Camelia Stănilă
3 iul 2008 973 vizualizări
Tot un seralist a fost prins ieri copiind, la centrul de la Liceul Auto u subiectele au fost multiplicate in 40 de minute si nu au pus mari probleme de dificultate u azi, jumatate din candidati sustin proba F la educatie fizica

Bacalaureatul a continuat ieri cu o noua proba, cea la alegere din aria curriculara corespunzatoare specializarii (E), dar si cu un alt candidat eliminat. Tinarul, care a terminat liceul la seral, a preferat sa se inspire din fituici pentru a lua o nota mai mare la examen, insa a fost suprins si eliminat din examen. Incidentul s-a petrecut de aceasta data la centrul de la Grupul Scolar de Transporturi Auto. Si la Colegiul Tehnic, spre exemplu, profesorii se pare ca au gasit teancuri de fituici si carti ascunse prin toalete. Daca aici profesorii au fost mai vigilenti, prin alte centre absolventii de a XII-a se laudau ca au copiat, pentru a-si ridica nota. Inspectorul general Iordache Bostan, presedinte al comisiei judetene de bacalaureat, s-a declarat multumit de derularea examenului, inclusiv de supraveghere, desi sint destule zvonuri precum ca unii dascali au fost mai indulgenti, in schimbul unei chete facute de candidati. "Cred ca elevii s-au mai obisnuit si fara telefoane si fara fituici, totul s-a derulat bine prin centre. Daca au gasit carti ascunse prin toalete, inseamna ca avem supraveghetori vigilenti. Elevii mai misca la examen, asa a fost dintotdeauna. Nu cred ca profesorii s-ar compromite pentru sume asa mici", a fost de parere seful ISJ. Oficialii din invatamint s-au declarat multumiti si de termenul de multiplicare a subiectelor, de maxim 40 de minute, in ciuda faptului ca au fost aproape 50 de discipline de examen la proba de ieri.


Sperante la note mari


La iesirea din examen, tinerii s-au declarat multumiti de subiecte, mai ales ca materia a fost la alegerea candidatilor. Ieri au fost extrase variantele 23, 80 si 52, ce au compus subiectul de rezolvat. Elevii nici n-au avut nevoie de 3 ore pentru a rezolva problemele, fie ca a fost vorba de geografie, logica, fizica, marketing sau alte discipline de specialitate. "Am picat pe subiect si mi s-a parut mult mai usor decit pina acum. Primele doua parti au fost chiar accesibile. Sper la o nota mare, la fel ca si miine la sport", ne-a marturisit Andrei, elev care a sustinut proba E la geografie. Mai obositor a fost examenul sustinut de absolventii Liceului de Muzica si Arte Plastice "Gh. Tattarascu", care au rezistat 6 ore in sali, la probele practice. De asemenea, si multi elevi au optat pentru desen tehnic, pentru a scapa mai usor de proba E. "Am avut examen la studiul formelor, nu a fost greu, insa a fost foarte obositor", ne-a spus si o absolventa de la Arte. Ieri au fost prezenti la examen 2.497 de absolventi ai liceului la zi, alaturi de 212 de la seral si 86 de la frecventa redusa. Ieri au absentat insa 9 candidati. Bacalaureatul se va incheia astazi, cu proba F, la alegere din disciplinele din celelalte arii curriculare corespunzatoare specializarii. Mai bine de jumatate din candidati, in jur de 1.600, vor sustine proba F la educatie fizica, pe bazele sportive stabilite din timp de comisia judeteana. Candidatii sint asteptati pe terenurile de sport de la 6.30, pentru ca proba sa inceapa la ora 7.00. "Am stabilit ca prima subcomisie sa inceapa la 7.00, iar a doua la 9.00, pentru a evita problemele legate de caldura. Consideram ca e timp suficient pentru derularea probelor", a mentionat inspectorul de educatie fizica, Vica Minca. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.