Educație

Cornul si laptele, pentru alti 16 mii de copii

Camelia Stănilă
1 iul 2008 857 vizualizări
Multi parinti s-au plins de calitatea produselor, ba chiar si de faptul ca ele au fost inlocuite cu brinza topita sau biscuti

Programul "Cornul si laptele" va fi extins din toamna si pentru elevii claselor de gimnaziu, potrivit deciziei luate saptamina trecuta de Guvern. Parlamentarii au discutat inca de la inceputul anului despre aceasta posibilitate, insa abia de la inceperea noului an scolar 2008-2009 va fi pusa in aplicare, daca se vor aduce si suplimentari la buget. Aceasta inseamna aproape dublarea numarului de copii care vor beneficia de aceste produse gratuit, numai in Vrancea existind circa 16.000 de elevi la clasele V-VIII. Desi oficialii considera ca acest program este mai mult decit benefic, indeosebi in mediul rural unde s-a mai reusit atragerea elevilor catre scoala si diminuarea abandonului, multi dintre parinti s-au plins de calitatea produselor, ba chiar si de faptul ca ele au fost inlocuite cu brinza topita sau biscuti. Aceasta si pentru ca in unele zone produsele sint distribuite o data pe saptamina, astfel ca risca sa se deterioreze. Cum sumele alocate pe cap de elev sint foarte mici, firmele care cistiga licitatiile fac economii pe cit se poate, astfel ca nici produsele nu sint foarte gustoase. "As fi preferat sa i se dea niste fructe copilului meu, decit un corn pe care nu-l maninca. De regula este proaspat, insa intr-o zi a primit un corn cu o crema ce avea o culoare foarte ciudata. Aceste produse ar trebui controlate mai des", ne-a spus o mamica nemultumita de produsele oferite prin acest program guvernamental. Potrivit dispozitilor date de Guvern, procedura de atribuire a contractelor de furnizare a produselor lactate si de panificatie pentru elevi se va desfasura potrivit prevederilor legislatiei in domeniul achizitiilor publice. Licitatiile sint organizate de Consiliul Judetean. (Camelia STANILA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.