Bostan nu mai vrea note din oficiu
Conducerea Inspectoratului Scolar s-a pus pe verificari chiar pe ultima suta de metri a anului scolar, pentru a vedea modul in care se incheie situatiile scolare ale elevilor. Directorii unitatilor de invatamint au fost avertizati chiar de la inceputul saptaminii ca urmeaza sa fie controlati, atit la prezenta, dar mai ales in privinta incheierii mediilor pentru elevii din clasele terminale, care urmeaza sa intre in admitere sau bacalaureat. Inspectorul general Iordache Bostan a anuntat inspectii chiar pina in ultima zi de scoala, pe 13 iunie. Acesta i-a avertizat pe dascali sa nu mai puna medii din oficiu si nici sa-i amine pe elevii la limita de corigenta. "Verificam prezenta elevilor la orele de curs, respectarea orarului si a pauzelor dintre ore, precum si recuperarea zilelor in care s-au facut excursii. Din pacate multi profesori incheie mediile in cancelarie si lasa elevii nesupravegheati, fac galagie, ba unii asculta muzica. Sa trimitem colegii in clase, eventual sa mai faca o verificare, sa nu se mai puna note din oficiu. Mediile trebuie incheiate pe 13 iunie, pina la ora 13.00. Stiti si ca unii colegi nu incheie situatiile asa cum prevede legea, ii mai amina o zi - doua pe copiii aproape de corigenta, sa le cunoasca parintii, apoi le pun un 8-9 si le incheie media. Situatia trebuie sa ajunga la ISJ la ora 13.00, nici un minut intirziere. Am primit sesizari cum ca elevii sint chinuiti pentru a intra in examenul de bacalaureat. Nu spune nimeni sa-i promovam fara acoperire, dar nici sa asteptam ultimele zile sa-i educam, sa le cunoastem parintii, cind puteam face asta pe parcursul anului", a comentat inspectorul general Iordache Bostan, sugerind ca unii dascali asteapta si "atentii" pentru a-i trece clasa pe unii elevi cu probleme. In acest context, seful ISJ le-a citit directorilor, la intilnirea de lucru de marti, si articolul 90 din metodologia de bacalaureat, care interzice "colectatea sau favorizarea actiunilor de colectare de fonduri materiale de la candidati sau rude ale persoanelor care au copii in examen". (Camelia STANILA)
Invatatoare acuzata ca ajuta copiii "pe favoruri"
Se pare ca nu doar profesorii care au elevi in clasele terminale mai profita de pe seama situatiei scolare proaste a elevilor, ci si invatatorii. Trei parinti au reclamat la Inspectoratul Scolar ca invatatoarea care preda la clasele a II-a si a IV-a, in regim simultan, nu-si respecta programul, lasa copiii nesupravegheati si chiar ii trateaza violent. "Ii lasa pe cei de a IV-a sa predea celor de la a II-a. Din toti copiii, ii ajuta doar pe cei care au o situatie materiala buna si-i fac cadouri. Trimite testele de evaluare acasa, sa le rezolve copiii cu parintii", se arata intr-o sesizare ce va fi verificata in aceste zile de inspectorii scolari. De altfel, parintele recunoaste ca i-a oferit cadouri cadrului didactic, astfel ca s-a ocupat de copil, insa temporar. Potrivit reclamatiei, mai multi parinti si-au mutat copiii in scolile din apropiere, preferind naveta in loc sa-i lase pe micuti pe mina invatatoarei, care este acuzata si ca "ii loveste in cap pe copii cu ce are la indemina, chiar cu paharul sau papucul". Daca reclamatia se confirma, invatatoarea risca sanctiuni disciplinare. (C. S.)