Fenomenul Dan Puric la Focsani
«Puriciada», cum mai este numit fenomenul Dan Puric, a reusit sa electrizeze o multime eteroclita, formata din elevi, studenti, simpli crestini si habotnici in ale credintei, dar si persoane care nu calca prea des pragul Bisericii, venita sa vada cu ochii lor omul minune care de citiva ani a devenit cel mai popular evanghelist ortodox in rindurile studentilor. Prilejul sosirii artistului la Focsani l-a constituit lansarea lucrarii sale «Cine suntem» (Bucuresti, 2008), cu o «Prefata» de Pr. Justin Pirvu si «Cuvint lamuritor» de publicistul Dan Ciachir. «Este un apologet stralucit, de care comunitatea de credinta si iubire a Bisericii noastre avea nevoie», scrie Dan Ciachir in cuvintul sau. Iar celebrul Justin Pirvu de la Manastirea Petru Voda din Husi vede in artistul militant un adevarat apologet. «Vad in aceasta lucrare a lui Dan Puric o renastere a duhului, o refacere a glasului acestui neam, o constiinta care striga, din ce in ce mai cu putere, ca acest neam nu a murit», scrie in prefata parintele Justin Pirvu. Lucrarea cuprinde zece capitole formate din conferinte ale artistului si dialoguri cu jurnalisti crestini in care artistul abordeaza subiectele sale preferate: neamul romanesc, sensul vietii si demnitatea crestina.
Amestec de Evanghelie si nationalism
Fenomenul Dan Puric nu este singular in societatea romaneasca. Acest gen de discurs crestin cu priza la mase, care amesteca Evanghelie si nationalism a inceput oficial in 1990 prin celebrul Petre Tutea. Acesta devenise televanghelistul ortodoxiei militante din anii 90, dar si idolul nationalistilor, amestecind intr-un malaxor texte din Sfintii Parinti, cu citate din Nae Ionescu si Emil Cioran. Acest tip de fenomen este tipic societatilor debusolate pentru ca intr-o lume echilibrata, in care fiecare stie care este locul sau in societate, un bulion de texte din zeci de scriitori crestini si colaje de citate nu ar trebui sa impresioneze. Discursul lui Dan Puric este simptomatic societatilor dezinformate, care se minuneaza la simpla auzire a unui nume mai complicat sau o expresie in latina sau greaca. Verbul lui Dan Puric este in acelasi timp o binecuvintare pentru tinerii in cautarea Cuvintului lui Dumnezeu, dar aduce mult cu faimoasele compilatii de texte religioase unde gasim 5 nume de autori la trei rinduri si zece citate din scriitori celebri pe o pagina. Pentru cei care sint robii televizorului si nu au pasit vreodata pragul Bibliotecii, discursul lui Dan Puric este o revelatie. Pentru ceilalti, putini insa, discursul sau are un aer prea teatral, cu mult histrionism si prea seamana cu declaratiile din schitele lui Caragiale. Predicatorul nu trebuie sa fie un sfint pentru ca mesajul sau sa mearga la ascultator, dar nici nu trebuie sa vii cu carnetul de notite sa scrii 100 de nume pe care Puric le rosteste intr-un discurs pentru a epata babele care-si fac semnul Crucii cind vorbeste pantomimul. (Valentin MUSCA)
