Educație

Relatie amoroasa intre un profesor si o eleva, tinuta la secret

Camelia Stănilă
8 mai 2008 2896 vizualizări
Seful ISJ le-a cerut managerilor mai multa atentie la violenta din scoli, dar si la actiunile ce pot fi interpretate politic sau si la relatiile nepotrivite dintre dascali si elevi u Bostan a dezvaluit ca a tinut la secret o poveste de amor intre un profesor si eleva sa

Directorii de scoli au fost amenintati ieri de seful ISJ, Iordache Bostan, ca nu vor mai primi asa usor calificative anuale de "foarte bine", care predomina la ora actuala. Seful invatamintului le-a prezentat managerilor criteriile de care se va tine seama de acum inainte, printre acestea numarindu-se atit prevenirea si raportarea fenomenelor de violenta in scoala, asistentele la ore sau munca depusa pentru obtinerea autorizatiilor sanitare. Iordache Bostan s-a aratat nemultumit ca putine scoli au transmis la ISJ rezultatele monitorizarii fenomenului de violenta. "Mai avem 7 saptamini de scoala si pot aparea multe lucruri, fiind si o perioada cind elevii sint mai liberi. In invatamint nu se intimpla lucruri tocmai frumoase uneori, dar cind e vorba de calificative aproape 100% sint de «foarte bine». Cind apar 2-3 de «bine» apar nemultumiri, de parca «bine» nu ar insemna «bine». Trebuie sa mai si meritam aceste calificative", a reprosat Iordache Bostan, precizind ca in Consiliul de Administratie s-au stabilit si alte criterii de care se va tine cont la calificative. Seful ISJ a cerut si o evidenta a autorizatiilor de functionare si a cerut justificari pentru cazurile in care nu au putut fi obtinute avizele. Conducerea ISJ le-a atras atentia directorilor si asupra desfasurarii tezelor cu subiect unic care demareaza miine, subliniind faptul ca uneori au fost diferente uriase intre notele din catalog si cele de la teze. Asistentele la ore au fost iarasi neglijate, astfel ca sefii au avertizat ca acest lucru va conta la calificativ. "Sint cadre tinere, necalificate, care au nevoie de dvs. Uneori si consiliile metodice sint doar pe hirtie. Mai faceti un consiliu, mai discutati cu oamenii, puneti accent pe invatamintul formativ", a mai recomandat Bostan.

Un profesor s-a iubit cu o eleva

Daca directorii au ascultat spasiti criticile sefului, situatia s-a schimbat atunci cind Iordache Bostan a facut referire la reclamatiile pe care le tot primeste, unele cu tenta de alcov. Rumoare au iscat in special "relatiile nepotrivite" din scoli, intre profesori, dar, si mai grav, intre dascali si elevi. Seful ISJ a atras atentia ca unele cazuri chiar se confirma si chiar a recunoscut ca a tinut la secret o relatie amoroasa intre un profesor si o eleva. Acesta spune ca nu a facut public cazul, ajungindu-se la o intelegere. "Profesorul mai avea 2 luni pina la sfirsitul anului scolar, dar a ales sa se mute, ca sa nu afle sotia si presa. S-a cazut la invoiala si ne-a lasat in pace. Am tot primit telefoane si scrisori care sesizeaza aspecte de genul acesta, nu am crezut la inceput, dar ceva ceva se confirma. Trebuie sa recunoastem anumite probleme, acesta este primul pas", a exemplicat Iordache Bostan, spre nemultumirea directorilor. (Camelia STANILA)

CASETA:

Bostan: "Faceti-mi viata mai usoara!"

Reprosurile la adresa directorilor au vizat si acuzatiile de natura politica ajunse la ISJ. Iordache Bostan a adus in discutie inchierea spatiilor scolii pentru intilniri politice, cerindu-le directorilor sa trateze toate partidele la fel. Pentru localitatile unde nu exista camine culturale, seful ISJ a permis astfel de intilniri in scoala, insa numai cu amendamentul ca acestea sa se desfasoare la sfirsit de saptamina, cind elevii nu sint la ore. "Se intimpla ca directorul, de la PNL, de exemplu, sa inchieze spatiul pentru intilniri PNL, apoi vin alte partide sa solicite acelasi lucru si brusc spatiul nu mai e disponibil. Daca stabiliti o regula, sa fie pentru toti. Ori ii lasati pe toti, ori nu, caci altfel putem spune ca facem politica in scoala. Sa fim impartiali. Nu voi lua de bune toate telefoanele pe care le primesc, dar unde este fum nu poate cum sa nu fie si putin foc. Va rog frumos, faceti-mi si mie viata mai usoara", le-a spus managerilor Bostan, facind referire si la recenta acuzatie ca elevii au fost scosi la lipit afise electorale. (C. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.