Educație

Sfintul Teotim al Tomisului

Valentin Muscă
19 apr 2008 570 vizualizări
Episcopul Teotim a fost unul din primii ierarhi de seama ai celei mai vechi eparhii pe pamint romanesc, Episcopia de Tomis.

Nobletea sufleteasca a acestui slujitor al altarului a facut sa fie cuprins in lucrarea "Despre oameni ilustri" a celebrului scriitor latin, Fericitul Ieronim. Figura importanta din perioada de inceput a crestinismului, cind poporul roman traia perioada copilariei etnogenezei sale, Teotim este praznuit si de credinciosii catolici si de cei ortodocsi la aceeasi data, 20 aprilie. Datorita virtutilor sale, Teotim era respectat de cei de un neam cu el, dar si de migratorii care tranzitau aceste paminturi, in drumul lor spre vestul Europei. Om invatat, Teotim a participat la sinoadele organizate de patriarhul de Constantinopol, lasind contemporanilor imaginea unui episcop carturar, iar gratie prestatiei sale, Episcopia de Tomis a cistigat un prestigiu si un loc important intre scaunele episcopale din lumea greco-romana a secolului al IV-lea. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.