Ionel Marin, Crimpeie de vesnicie
La cumpana dintre ani, poetul Ionel Marin a oferit celor care indragesc poezia un nou volum, "Crimpeie de vesnicie" (cu o traducere in italiana de Stefan C. Molinu, Ed. Andrew, Focsani, 2007). Prezenta mai putin cunoscuta in lumea plina de orgolii a scriitorimii vrincene, Ionel Marin a ajuns la al treilea volum fara sa-si revendice deocamdata locul in clasamentul neoficial al literatilor autohtoni. "Marcata profund de o ireversibila pierdere, poezia lui Ionel Marin se agata de firul aproape invizibil al CLIPEI, cu gindul sarit spre un timp revolut, cutreierind labirintul de sine, in speranta, si ea amagitoare, a regasirii macar a unei farime de imagini, ramasa intreaga. ("¦) Demersul literar al acestui poet este ca o sarutare de inger pe un obraz obosit, fanat de neputinta schimbarii sortii, de lucrurile harazite a se intimpla implacabil", scrie Cezarina Adamescu in Prefata volumului si credem ca nu se insala. Patruzeci ºi patru de poeme, cu o traducere in italiana, dezvaluie un autor misterios, un "poet al singuratatii", cum il numeste poetesa Mariana Virtosu. "Va scrie cu siguranta poezie cu profunzimi cutremuratoare atunci cind va reusi sa se detaseze, sa lase in urma durerea, s-o trateze cu normalitate. Sensibilitatea si propriul sentiment ii orbesc, ii innabusa exprimarea", noteaza Mariana Virtosu in revista "Oglinda literara". In acelasi timp, aceste dureri pot fi si elementul care a declansat nasterea poemelor sale tulburatoare. Recomandarea Marianei Virtosu nu trebuie ignorata, dar nici nu poti face poezie cu "burta plina" si contul din banca doldora. Daca Ionel Marin cultiva o poezie a suferintei, poezia sa nu este una decadenta, asa cum a etichetat-o Ion Dumitru Denciu. Ovidiu a scris la Tomis poezii inspirate din durerile sale si poemele au implinit 2 milenii, fiind inca citite cu placere. (V. M.)
