Educație

Focsaniul nu are monument al eroilor din decembrie '89

Valentin Muscă
23 ian 2008 408 vizualizări
De 18 ani, autoritatile judetului depun coroane de flori pe 22 decembrie 1989 în Cimitirul Nordic, linga monumentele ostasilor sovietici, pentru ca in Focsani nu exista, oficial, un monument al eroilor din decembrie '89 u abia în 2003, una din cele patru asociatii de revolutionari vrinceni a adus un monument în Piata Unirii u in noul plan de modernizare al municipiului, asa numitului monument din fata Primariei nu i s-a gasit un loc u gestul este "normal" pentru ca Vrancea este un judet condus de fosti deputati in MAN

Orasul Unirii este singura capitala de judet din Romania in care nu a fost construit un monument in memoria eroilor care au murit in decembrie 1989. In lipsa acestuia, de 18 ani, primari, prefecti, presedinti ai Consiliului Judetean Vrancea si toata clasa politica merg, an de an, pe 22 decembrie si depun coroane in Cimitirul Nordic, la Monumentul eroilor din Primul Razboi Mondial. Paradoxal, in acelasi loc se afla Monumentul ostasilor sovietici din cel de-al Doilea Război Mondial, ostasi care au ramas in Romania dupa razboi, au impus cu forta comunismul si au jefuit acest oras, pina in 1956. Altfel spus, autoritatile statului depun coroane de flori in memoria ocupantului sovietic. în loc să fi ridicat in toÃi acesti ani un monument celor 9 vrinceni ucisi in decembrie 1989, autoritătile statului se multumesc să meargă la mormintul ostasilor sovietici. Singura ratiune pentru care autoritătile au decis să depună coroane de flori la Cimitirul Nordic este faptul că pe acelasi amplasament, separat doar de un gard simbolic, se găseste, Monumentul Eroilor Romani din Primul Război Mondial. si acesta nu este decit de "morcov", placat cu gresie albă, peste care s-a pictat cu bidineaua după 1989 o cruce. Linga acest monument au fost inhumate trupurile a doi eroi din decembrie 1989 si din acest motiv, acesta serveste ca Monument al Revolutiei din decembrie 1989.


Placa din Piata Unirii este a nimănui


Si, ca să demonstrăm că trăim in judetul tuturor paradoxurilor, in Piata Unirii se găseste din 2003 un asa zis monument al eroilor din decembrie 1989, instalat de Constantin Mindroiu, unul din presedinÃii celor patru asociatii de revolutionari din Vrancea. Am incercat să-l contactăm pe presupusul proprietar, dar cum nu are domiciliu fix iar la numărul de mobil nu mai răspunde, ne-a fost imposibil să-i luăm un punct de vedere sau cel putin să-l intrebăm ce are de gind să facă din monument, pentru că acesta arată exact asa cum a fost descărcat cu macaraua din camion, in 2003, ba chiar mai rau. Pentru a-l instala in inima centrului istoric, avea nevoie de autorizatie de la Primărie si aviz de la Directia pentru Cultură. "Monumentul a fost instalat de Constantin Mindroiu in 2003. Au primit aviz de la Directia pentru Cultură pentru că este zona de protectie. în acte este al nimănui, pentru că a fost instalat si a rămas asa, neterminat. Neavind alt monument al eroilor, la fiecare 22 decembrie venim si depunem o coroană la acest monument", ne-a spus Paraschiv Usturoi, directorul Directiei de Cultură Culte si Patrimoniu National Vrancea. Ar fi interesant de stiut ce se va intimpla cu acest monument după aplicarea proiectului de modernizare a centrului istoric al Focsanilor, in conditiile in care el nu figurează in planul de modernizare. Lipsa unui monument este cunoscută de institutiile statului din Vrancea, dar pină astăzi nu s-a intimplat nimic. Prefectul Mircea Dragos spune că institutia se va implica in constructia unui monument al eroilor in centrul Focsanilor. "Institutia Prefectului Vrancea nu poate rămine impasibilă la o mai veche problemă privind lipsa unui monument al eroilor Revolutiei din decembrie 1989 in municipiul Focsani, pe măsura sacrificiului vrincenilor la reinstaurarea democratiei in Romania. Chiar si un monument al eroilor este prea putin pentru cei care si-au dat viata pentru a ne cistiga libertatea. Institutia Prefectului Vrancea asigură că va face tot ce-i stă in putere pentru ca eroii vrinceni să poată fi comemorati asa cum se cuvine, iar amintirea lor să rămină vie in constiinta noastră prin constructia unui edificiu in centrul municipiului Focsani", ne-a spus Mircea Dragos, prefectului judetului.


Bacinschi o scaldă


Luat pe nepregătite, primarul Decebal Bacinschi a dat-o din colt in colt, recunoscind indirect că monumentul nu a fost prins in planul de modernizare. "Cind s-a dat tema de proiectare pentru reabilitarea Pietei Unirii s-a vorbit cu arhitectul să fie prins ca element separat si monumentul eroilor. Din acest motiv nu a fost placat pină acum. Va fi insă placat cu marmură, cu elemente de personalizare in jurul său pentru a fi scos in evidentă. Va rămine in Piata Unirii, dar nu se stie exact locul unde va fi amplasat", a spus Decebal Bacinschi, care era primar si in 2003. Paraschiv Usturoi, seful Directiei pentru Cultură, care a văzut planul de modernizare al centrului istoric in vederea acordării avizului, sustine insa că in acest plan nu este cuprins nici un amplasament. De altfel, si actualul monument din fata Primariei a avut initial aprobare pentru a fi amplasat in fata bisericii "Sfintul Ioan Botezatorul", dar nu a fost de acord preotul paroh si asa a ajuns pe un colt al pietii, chiar unde in capatul bulevardului Dimitrie Cantemir. Se putea insa si mai rau, ca monumentul sa fie pus pe undeva prin spatele magazinului Romarta. Nu este de mirare ca in Vrancea nu exista un monument in cinstea celor care si-au dat viata in decembrie 1989, atita vreme cit cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean au fost dintre cei care au condus judetul in timpul comunismului. Conservatorul Horia Furtuna a fost membru in Marea Adunarea Nationala, in timp ce pesedistul Mircea Diaconu făcea instructaj de partid prin Vrancea, desi era fiu de preot. (Valentin MUSCĂ’)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.