Educație

Sintem mindri ca sintem romani

Iulia Crețu
22 ian 2008 965 vizualizări
Cei 23 de reprezentanti ai Romaniei la Euroscola au facut impresie buna la Strasbourg u multi elevi s-au ambitionat sa se intoarca in calitate de europarlamentari

"Sint mindru ca sint roman si voua va spun ca nu trebuie sa aveti complexe, sintem la fel de buni ca cei din Europa", acesta este mesajul concluzie cu care unul dintre participantii vrinceni la programul Euroscola si-a incheiat pledoaria dupa vizita la Parlamentul European de la Strasbourg. Cele 23 de "creiere" din liceele din Vrancea au revenit in tara dupa experienta Concursului Euroscola, competitie fara ierarhii, insa cu posibilitatea de intelegere perfecta a sloganului UE, "unitate in diversitate". Timp de o zi, tinerii care au purtat sus steagul Romaniei la Strasbourg au vazut si chiar au participat la modul cum se fac legile si se dezbat acestea la Parlamentul European. Iar o parte dintre ei au reusit, prin discursuri fluente, consistente, originale si la obiect, sa ii determine pe cei peste 450 de colegi adolescenti din granitele UE sa ii aleaga ca presedinti de comisii si lideri. Mesajul de deschidere a fost rostit din partea delegatiei Romaniei de "artista" Zamfira Toma si de "cuzista" Irina Dobre. "Ziua Euroscola a fost unica. Am mers in Sala plenara, unde ni s-a prezentat metoda de lucru. Am participat apoi la Concursul Eurogame, unde echipele au fost formate din cite 4 participanti de nationalitati diferite. Ideile noastre au fost prezentate in plen. Irina Dobre a fost aleasa presedinte al comisiei «Democratie si Viitor», iar pledoariile ei pentru legi au adus comisiei respective locul II ca numar de voturi la final. In finala concursului au mers patru grupe, iar in una dintre ele am avut si noi un reprezentant in persoana Ramonei Murgoci", a declarat Bogdan, liderul grupului Romaniei. Pe 18 ianuarie, la Concursul Euroscola, organizat anual de Parlamentul European, au participat peste 450 de tineri insotiti de 50 de cadre didactice. Mesajele primite de la organizatori i-au ambitionat pe tineri. Drept urmare, adolescentii, cei mai buni elevi ai liceelor din Vrancea, vor sa revina la Strasbourg, dar din postura de alesi ai tarii noastre, de europarlamentari. "Vizita de lucru" de la Strasbourg a demonstrat inca o data, daca mai era nevoie, ca scoala romaneasca are elite. Concursul le-a dat liceenilor oportunitatea de a-si face prieteni din toata Europa, dar si sa vada cum se coordoneaza bunul mers al Uniunii din punct de vedere politic si legislativ. Surprinderea tinerilor a fost destul de mare cind in discursul de prezentare al tarilor participante, un licean din Italia a ales sa se prezinte simplu cu "sint roman si reprezint Italia", sinceritatea acestuia facindu-i pe cei din delegatia noastra sa se simta invingatori. Cei 23 de tineri au fost insotiti la Parlamentul European de Lidia Dumbrava, inspector scolar pe probleme educative, Ioana Constantinescu, director educativ la Liceul de Arte si de Carmen Visan, director educativ la Colegiul Economic. Tematica concursului, dar si instructiunile geografice si de substanta ale Parlamentului European si ale Strasbourgului le-au fost prezentate tinerilor de Iulia Serban, consilier al Ministerului Integrarii pe linga Institutia Prefectului Vrancea. (Iulia CRETU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.