Educație

Biserica de gheata de la Bilea Lac, unica in sud-estul Europei

Mihaela Beșleagă
13 ian 2008 538 vizualizări
Citeva sute de turisti, atit romăni cit si straini, au asistat la un eveniment inedit la Bilea Lac, în inima Masivului Fagaras, in acest sfirsit de saptamina: sfintirea Bisericii de Gheata.

Ceremonia, organizata pentru al doilea an consecutiv, a fost oficiata de doi preoti, unul al Bisericii Evanghelice si unul din partea Bisericii Romano Catolice. Biserica de gheata este un obiectiv unicat in Europa de sud-est, in intreaga lume existind foarte putine lacasuri de acest fel. Inedita constructie are la baza forma unei biserici vechi din satul Milancrav. Aici vor putea intra in acelasi timp 20-30 de persoane, dar nu va putea fi aprinsa decit o singura luminare. Bisericuta va putea gazdui diverse ceremonii religioase, in acest sens fiind deja efectuate primele programari. Inedita bisericuta va avea caracter ecumenic, intrarea va fi libera, iar vizitarea va fi permisa oricarui doritor, indiferent de orientarea religioasa. In cazul in care conditiile meteorologice vor fi favorabile, obiectivul va putea fi admirat pina la sfirsitul lunii aprilie. (M. BESLEAGA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.