160 de ani de educație la Focșani: Colegiul Național „Unirea”, simbol al excelenței vrâncene
De la Gimnasiul din 1866 la Colegiul Național de astăzi – istoria unei instituții care a format elitele Vrancei și ale României
Focșaniul și județul Vrancea marchează astăzi, 7 ianuarie 2026, un moment de referință pentru educația românească. Se împlinesc exact 160 de ani de la debutul cursurilor Gimnasium-ului din Focșani, instituție care avea să devină actualul Colegiul Național Unirea, una dintre cele mai vechi și prestigioase unități de învățământ secundar din țară.
Aniversarea a fost readusă în atenția publicului printr-o postare publicată miercuri, 7 ianuarie 2026, pe contul de Facebook al directorului colegiului, Cornel Noană, care a amintit că data de 7 ianuarie 1866 reprezintă începutul unei istorii educaționale ce continuă neîntrerupt de peste un secol și jumătate.
„160 de ani care au construit o lume, dar care vor rămâne doar primii ani dintre cei mult mai mulți care vor urma… La mulți ani, Unirea, la mulți ani, uniriști!”, a transmis directorul instituției.
Finanțare publică pentru aniversarea Colegiului „Unirea”
Așa cum Ziarul de Vrancea a informat recent, Consiliul Local Focșani a aprobat, în ultima ședință ordinară dinaintea sărbătorilor de iarnă, alocarea sumei de 74.000 de lei pentru organizarea evenimentelor dedicate aniversării celor 160 de ani de la înființarea Colegiului Național „Unirea”.
Conform hotărârii adoptate, fondurile vor fi utilizate pentru:
-
organizarea unui spectacol festiv la Teatrul Municipal Gheorghe Pastia;
-
realizarea de medalii aniversare prin Monetăria Statului;
-
tipărirea și lansarea revistei „Revista Noastră”, Seria a III-a și Seria a IV-a;
-
materiale promoționale și un dineu oficial, programat pe 24 ianuarie 2026, cu aproximativ 200 de invitați.
Totodată, Consiliul Local a aprobat și alocarea a 55.000 de lei pentru manifestările dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, eveniment care va avea loc pe 24 ianuarie 2026, la Focșani.
Prima școală secundară din regiune, între primele din România
Fondat prin Ordin Domnesc la 7 ianuarie 1866, Liceul „Unirea” a fost prima unitate de învățământ secundar din această zonă a țării și una dintre primele la nivel național. De-a lungul timpului, instituția a funcționat sub mai multe denumiri – Gimnaziul „Alexandru Ioan Cuza”, Gimnaziul „Unirea”, Liceul „Unirea” – până când, în 1997, Ministerul Educației i-a conferit titlul de Colegiu Național, ca recunoaștere a rezultatelor obținute constant de elevi și profesori.
Actuala clădire, monument istoric clasat cu codul VN-II-m-B-06404, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după planurile arhitectului Constantin Băicoianu și este identică, din punct de vedere arhitectonic, cu edificiile Colegiului Național „Roman-Vodă” din Roman și Colegiului Național „Ion C. Brătianu” din Pitești.
Biblioteca – un tezaur de carte veche
Un capitol aparte din istoria colegiului îl reprezintă biblioteca, care adăpostește un fond documentar de mare valoare. Deși o parte importantă a colecției a fost pierdută după 1945, când cartea veche a fost condamnată de regimul comunist, profesorii de atunci au reușit să salveze volume rare, astăzi incluse în patrimoniul național.
Printre raritățile bibliografice se numără lucrări tipărite în secolele XVIII–XIX, opere fundamentale de știință, filosofie și cultură universală, care fac din fondul documentar al Colegiului „Unirea” unul dintre cele mai valoroase din învățământul preuniversitar românesc.
Școala care a format personalități ale României
De-a lungul celor 160 de ani, Colegiul Național „Unirea” a format sau a găzduit ca profesori numeroase personalități marcante ale culturii, științei și vieții publice românești: Anghel Saligny, Ion Mincu, Simion Mehedinți, Duiliu Zamfirescu, Constantin Parhon, Ion Basgan, Cornel Coman, Petre Liciu, Emanoil Petruț și mulți alții.
Prestigiul instituției s-a consolidat de la o generație la alta, iar rezultatele obținute de elevi la olimpiade și concursuri naționale și internaționale sunt vizibile și astăzi, fiind publicate pe site-ul oficial al colegiului.
Colegiul „Unirea” astăzi – tradiție și performanță
În prezent, Colegiul Național „Unirea” rămâne una dintre cele mai căutate unități de învățământ din Vrancea, dispunând de o bază materială modernă, laboratoare specializate, bibliotecă, amfiteatru, terenuri de sport și o viață extracurriculară intensă.
La 160 de ani de la înființare, „Unirea” nu este doar o școală, ci un reper identitar al Focșaniului și al Vrancei, un simbol al continuității educației de elită într-o regiune cu o profundă tradiție culturală.
Citiți și:VIDEO Emblemele Focşaniului: Colegiul Naţional Unirea - liant între generaţii;










