Educație

Candidaţii la definitivat susţin examen joi

Mihaela Vlădescu
18 apr 2017 996 vizualizări
Anul acesta 124 de candidaţi sunt aşteptaţi la examen

Cadrele didactice vrâncene înscrise la examenul pentru obţinerea gradului definitiv sunt aşteptate joi, 20 aprilie, la Şcoala „Anghel Saligny” Focşani pentru a susţine proba scrisă. Accesul candidaţilor în centrul de examen se va face în intervalul orar 8.00-8.45, în baza actului de identitate. De asemenea, aceştia nu au voie să introducă în sala de examen sacoşe, poşete, telefoane mobile sau alte obiecte personale. Proba dureaza 4 ore. Rezultatele iniţiale vor fi afişate pe 25 aprilie , iar cele finale pe 30 aprilie. Contestaţiile se depun în perioada 25-26 aprilie 2017. Proba scrisă de anul acesta va fi simplificată la două subiecte, iar media finală de promovare 8 va ţine cont şi notele de la inspecţii şi portofoliu. „Un subiect va fi centrat pe specialitatea candidatului (cu o pondere de 60%) iar celălalt subiect pe metodica predării specialităţii (cu o pondere de 30%), 10% din punctaj fiind acordat din oficiu. În acest nou context, lucrările scrise sunt evaluate de o comisie alcătuită din două cadre didactice din învăţământul universitar sau preuniversitar, având specialitatea respectivă”, anunţa în toamnă Ministerul Educaţiei. Nota minimă de promovare rămâne 8, dar spre deosebire de sesiunile anterioare, în care nota la examen era rezultatul obţinut la proba scrisă, în sesiunea 2017 nota va fi calculată pe baza unei formule ce include notele de la inspecţiile de specialitate, nota acordată pentru portofoliul profesional personal şi nota la proba scrisă. Astfel, pentru a putea susţine proba scrisă, în afară de condiţiile privind vechimea efectivă de predare şi calificativul Bine sau Foarte bine, care se menţin din sesiunile anterioare, candidaţii trebuie să îndeplinească şi criteriul mediei. Mai exact, media aritmetică a notelor finale la inspecţii şi portofoliu să fie minimum 8, dar nu mai puţin de 7 la fiecare dintre probele respective. La sesiunea 2017 a examenului de definitivat din acest an în Vrancea sunt înscrişi 124 de candidaţi. (M. V.) 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
dd, acum 2536 zile, 22 minute, 24 secunde
Invatati fratilor ca va mai da vreo 15 lei la salariu. Tablagii iau 3000 si fac greva !!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.