Educație

Pare groasă cu olimpiada judeţeană de limba română de la Vrancea!

Ziarul de Vrancea
11 apr 2017 5422 vizualizări
Amănunte legate de neregulile de la olimpiada de limba română de la Vrancea, dezvăluite de secretarul de stat Gabriel Ispas.Punctajele lucrărilor au fost modificate de mai multe ori .Inspectorul de specialitate şi inspectorul general, puşi în faţa documentelor modificate

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Gabriel Ispas, a dezvăluit, pentru News.ro, neregulile care au fost anul acesta la olimpiadele judeţene, cu referire direct la cazul de la Vrancea, unde mama unui copil care participa la olimpiada de limba şi literatura română era atât membru în comisia judeţeană de elaborare de subiecte cât şi membru în comisia judeţeană de organizare a olimpiadei. Mai mult, potrivit lui Gabriel Ispas, punctajele mai multor lucrări au fost modificate de câteva ori. "Este absolut în neregulă. Dar nu a fost singura problemă. Nu numai acest lucru, conflict de interese, ne-a atras atenţia. Am fost sesizaţi, apoi am văzut direct, că trei lucrări aveau ştersături pe notare. De la 114 s-a făcut 104 apoi 112, era evident că pe o altă lucrarea a fiului profesoarei, de la 102 s-a făcut 114 apoi 104. Şi nereguli în borderourile de notare, erau spaţii libere sau spaţii completate cu creionul sau cu creionul şi pix. Şi, o situaţie absolut hilară, adunând notele nu dădea punctajul final, adică unu plus unu, plus doi dă şase. Evident că am chemat la minister inspectorul de specialitate, cu inspectorul general şcolar, cu lucrările şi, în prezenţa directorului general de la preuniversitar şi a şefului corpului de control, am solicitat să vedem originalele respective. Am constatat ceea ce s-a întâmplat şi am solicitat Direcţiei Juridice să întreprindă demersurile legale ce se impun şi, pe cale de consecinţă, am sesizat Parchetul", a spus Ispas, potrivit News.ro.

Punctaje modificate de mai multe ori

Potrivit unui document obţinut de News.ro, au fost patru borderouri unde apar modificări în acest caz. De exemplu, în borderoul individual, întocmit de evaluatorul N.S. subiectul I a fost notat iniţial cu 25 de puncte şi apoi a fost şters şi scris 45. La subiectul II, acelaşi evaluator a notat iniţial cu 18 puncte şi apoi a fost şters şi scris 10. În borderoul final întocmit de doi evaluatori (N.l. şi P.A.-M.) apar corecturi ale punctajului acordat în cele trei coloane, cifra unităţilor fiind ştearsă şi ulterior scriindu-se cifra 4. Şi pe borderourile individuale ale celor doi evaluatrori, la lucrarea cu numărul 3, apar modificări la subiectul I şi la subiectul II şi la total. Şi în cazul altor lucrări au existat corecturi sau suprascrieri din partea evaluatorilor. La una dintre lucrări, evaluată de M.A., la subiectul I şi II, dar şi la total, apar corecturi sau suprascrieri. De asemenea, în cazul altei lucrări şi al altui evaluator, subiectul I este alterat prin contrafacere, punctajul iniţial fiind şters cu pastă corectoare şi scris ulterior cu creionul cifra 45, se mai arată în document. "Subiectele II şi III au fost notate în creion, iar totalul este şi acesta scris în creion şi ulterior scris peste creion cu pixul, cifra 114", potrivit documentului citat. În cazul elevei A.M, a cărei mamă a reclamat neregulile, figurează ca rezultat final 114 puncte, iar elevul S.Ţ., al profesoarei de română, a fost trecut cu 104 puncte. Ulterior au apărut modificări prin suprascrierea cifrelor. Potrivit documentului obţinut de News.ro,  aceste schimbări de notare nu se puteau face decât de către cineva care avea acces la lucrări şi la aplicaţia electronică. În urma descoperirii acestor nereguli, inspectorul şcolar de limba română Silvia Chelariu şi-a pierdut funcţia, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a declanşat o anchetă cu privire la modul în care au fost notate tezele la olimpiada de limba română, faza pe judeţ. Reamintim că dezvăluirile din Ziarul de Vrancea au stat la baza devoalării gravelor nereguli invocate acum de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei ,Gabriel Ispas în cazul olimpiadei  judeţeane de limba română de la Vrancea(Z.V.)


Articolul complet poate fi citit  -  pe  https://www.news.ro/social/secretar-de-stat-in-ministerul-educatiei-in-fiecare-an-au-aparut-discutii-legate-de-olimpiade-anul-acesta-cel-mai-grav-a-fost-in-vrancea-am-sesizat-parchetul-1922402110372017041816899830 

 

 

Citiţi  şi:

Aviz favorabil pentru demiterea Silviei Chelariu. Marilena Găucan, propusă pentru funcţia de inspector de limba română;


Inspectorul de limba şi literatura română, Silvia Chelariu, destituită de la IŞJ;


 

 

”Greşeală de încărcare a notei” în scandalul fazei judeţeane a Olimpiadei de limba şi literatura română;

 



Scandal la faza judeţeană a Olimpiadei de limba şi literatura romană  ;


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
, acum 2570 zile, 3 ore, 14 minute, 42 secunde
Da acum eu am intrebare : generalul ce pazeste in ISJ? Nu el pastoreste inspectorii? Are el habar ce fac doamnele inspector prin scoli sau spaga se strange la urma si la dumnealui?Intreb?!
X, acum 2570 zile, 6 ore, 27 minute, 49 secunde
@Ana Eu nu am platit nimic si totusi copilul s-a calificat.E un copil serios si muncitor si are sansa unui profesor remarcabil la clasa. Probabil te roade invidia. E pacat sa arunci cu noroi in munca citeste integral
A...nalfabeta !!!, acum 2570 zile, 7 ore, 34 minute, 19 secunde
Ce se naste din pisica,soareci prinde! proverb romanesc
alabala, acum 2570 zile, 10 ore, 33 minute, 45 secunde
Am fost la corectura, ce-i drept, la alta clasa. S-a muncit enorm. Nimeni n-a avut interes pentru nicio lucrare. Am punctat ce a fost corect, am depunctat acolo unde s-a gresit. Barem e strict. Nu citeste integral
Mm, acum 2570 zile, 11 ore, 44 minute, 4 secunde
Corect ar fi ca toate lucrarile sa fie corectate din nou de o comisie din alt judet si poate se vede potentialul la limba romana.
ana, acum 2570 zile, 14 ore, 32 minute, 39 secunde
cam tarziu v-ati trezit...calificarea la olimpiada de romana avea un tarif fix de mult...
dan, acum 2570 zile, 14 ore, 56 minute, 55 secunde
Mai rau este ca-i proasta !!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.