Educație

O elevă din Bordeştii de Jos a câștigat concursul de creație de la nivelul Protoieriei Focșani 2

Ziarul de Vrancea
30 mar 2017 1550 vizualizări
Roxana Dinulescu a câștigat primul loc la concursul ”Icoana și Școala mărturisirii” și va reprezenta Protoieria Focșani 2 la etapa de la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei

 

La Protoieria Focșani 2 a avut loc festivitatea de premiere a Concursului de creaţie “Icoana şi Şcoala mărturisirii” ce a fost implementat la nivelul întregii Patriarhii Române. La acest nivel, s-au înscris în concurs 9 parohii din cuprinsul Protoieriei amintite. Sub îndrumarea preoţilor şi a profesorilor de religie, arte plastice sau limba română care au fost implicaţi în concurs, concurenții au prezentat diferite creaţii literare, artistice şi multimedia potrivit cerinţelor prevăzute în conceptul concursului. Câştigătoarea locului I a fost Roxana Dinulescu,  o elevă din Parohia Bordeştii de Jos, care s-a prezentat la concurs cu un portofoliu alcătuit din două lucrări: la secţiunea literară a prezentat un articol de ziar având ca principal subiect tema concursului, iar la secţiunea artistică a pictat o icoană pe pânză, în culori pe ulei reprezentând Cina cea de Taină. Impresionaţi de talentul fetei şi de strădania depusă în special la creaţia plastică, membrii juriului i-au oferit locul din fruntea clasamentului. “Trebuie să spun că e prima mea icoană pe care o realizez. Am mai pictat pe pânză până acum însă niciodată o icoană. Părintele nostru din sat, văzând înclinaţia mea spre pictură, încă de la sfârşitul anului trecut mi-a spus că la anul o să se organizeze un concurs, la care şi-ar dori să mă implice şi pe mine. Am primit propunerea cu bucurie şi atunci când a început concursul m-am apucat de treabă. Mi-am ales Cina cea de Taină pentru că mi s-a părut o lucrare mai complexă şi am socotit că dacă tot e concurs şi Dumnezeu m-a înzestrat cu acest talent, ar fi cazul să fie o lucrare la care să muncesc un pic mai mult. Am fost încântată de colaborare iar acum că am ajuns să primesc din partea Bisericii prima mea diplomă pentru realizările artistice nu poate decât să mă bucure. Am avut emoţii în momentul premierii mai multe decât atunci când am pictat. Mulţumesc părintelui paroh Muscalu Cristinel care mi-a acordat încrederea precum şi părintelui Protoiereu Oscar Frunză care ne-a primit aşa de frumos la sediul Protoieriei Focşani 2, ne-a vorbit frumos despre importanţa şi însemnătatea icoanelor şi ne-a făcut să ne simţim foarte bine”, a spus Roxana Dinulescu.  La final, pentru a fi încurajaţi, toţi participanţii la concurs au primit diplome şi premii în bani din partea Protoieriei Focşani 2. Câștigătoarea locului I va reprezenta Protoieria la etapa organizată la nivelul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. (Z. V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.