Educație

DOCUMENT ATASAT - Aproape 2.500 de elevi înscriși în clasa pregătitoare, în prima etapă

Mihaela Vlădescu
26 mar 2017 491 vizualizări
99% dintre cererile depuse au fost admise

Aproape 2.500 de elevi vrânceni au fost admiși în prima etapa a înscrierii la clasa pregătitoare. Astfel, potrivit unei situații a Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), din cele 3.235 de locuri libere la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2016-2017 au fost ocupate 2.487 în prima etapă, rămânând pentru etapa a doua 748 de locuri disponibile. Acestea sunt, majoritatea, la unitățile de învățământ din mediul rural. La nivel național, în prima etapă (27 februarie - 16 martie), au fost depuse și validate 154.102 cereri. Dintre acestea, au fost admise 152.872 de cereri, reprezentând 99,2% din totalul solicitărilor înregistrateDin cele 154.102 cereri introduse, 129.413 cereri (84%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită până la data de 31 august 2017 (inclusiv), iar 24.689 de cereri (16%) vizează copii cu vârsta de 6 ani împlinită începând cu data de 1 septembrie 2017. Pe medii de rezidență, 83.286 de cereri (54%) provin din mediul urban, iar 70.816 cereri (46%) din mediul rural”, se arată într-o informare a MENCȘ. A doua etapă de depunere a cererilor, rezervată copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ după prima etapă, se va desfăşura în perioada 24 - 30 martie. Părinţii trebuie să completeze un nou formular de înscriere, repartizarea urmând a se realiza pe locurile disponibile după prima etapă. Unităţile de învăţământ sunt obligate să afişeze situaţia copiilor înscrişi şi a locurilor libere, după fiecare etapă de înscriere. Rezultatele finale vor afişate în unităţile de învăţământ şi pe site-urile inspectorarelor şcolare în data de 6 aprilie. În perioada 7-13 aprilie vor fi soluţionate, la nivel local, toate cazurile nerezolvate. Pe site-ul ZdV, într-un document atașat acestui articol, puteți consulta lista școlilor în care mai sunt locuri disponibile la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2016-2017. (M. V.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.