Educație

Savantul Simion Mehedinți, din nou acasă

Alexandra TĂTARU
19 mar 2017 4444 vizualizări
La Soveja s-a inaugurat Colecția Muzeală “Simion Mehedinți” u inaugurarea a avut loc sâmbătă, 18 martie 2017, în cadru festiv

Savantul Simion Mehedinți are, în sfârșit, o colecție muzeală dedicată, acasă, la Soveja. Geograful s-a născut la Soveja, la 18 octombrie 1869 (n.r. dată care apare sub semnătura savantului cu prilejul împlinirii vârstei de 60 ani, mențiune făcută într-un volum omagial editat la Cluj, 1931. În volumul lui S.Mehedinți "Opere alese" apare anul naşterii 1868), fiind fiul lui Neculai Mehedinți, descendent al unei familii de preoți. Simion Mehedinți este creatorul învățământului geografic modern din România și una dintre cele mai mari personalități academice complexe ale României. Chiar dacă nu are încă o casă memorială în satul natal, savantul se va "bucura" de aprecierea celor care i-au recunoscut valoarea prin transferul obiectelor care i-au aparținut și cărților pe care le-a scris, într-un singur loc, acolo unde ar fi trebuit să se aşeze cu mai multă vreme în urmă. Adică acasă, la Soveja, de acolo de unde a avut cutezanța să se desprindă de tradiția autentică a satului și să caute dincolo de Zboina Neagră și Răchitașul ceea ce avea să afle mai târziu și să spună și altora. Despre lume și misterele ei.

 

O altă colecție muzeală se alătură celor trei existente
 

Colecția cuprinde cărți și obiecte originale de mobilier, documente de arhivă, alte obiecte care au aparținut savantului

 Colecţia Muzeală ,,Simion Mehedinți” și centrul de documentare cu același nume se află în spațiul Căminului Cultural din localitate care, tot din 18 martie 2017, va purta denumirea de Centrul Cultural ”Simion Mehedinți”. Titulatura a fost schimbată prin Hotărârea Consiliului Local din Soveja și a Primăriei Soveja.  Colecția muzeală cuprinde piese originale de mobilier donate de Facultatea de Geografie și restaurate de meșterul în lemn Ion Guțan, obiecte și documente care au aparținut savantului, donate de Fundația ”Simion Mehedinți - Miorița” și de Asociația ”Simion Mehedinți” Focșani, alte obiecte și documente donate de profesori, colecționari, săteni ș.a..  Colecția ”Simion Mehedinți” se adaugă altor trei existente în Soveja, respectiv Colecția muzeală ”Memorial Soveja” din Rucăreni, Colecția Etnografică ”Zestrea”, Colecția ”Muzeul din pod”, realizată de tânărul Adrian Dudu.
 

 

Un vis împlinit

Stră-strănepoata savantului a fost prezentă la eveniment

Demersurile au fost începute în toamna anului trecut între reprezentanții Societății de Geografie din România (SGR) și primarul comunei Soveja, Costică Ciolan. În mai puțin de jumătate de an, voința, dorința și eficiența de grup s-au concretizat. Simion Mehedinți este, din nou, acasă. ”O parte din visul de atâția ani începe să se concretizeze. Am fost de mai multe ori la Soveja, la dezvelirea bustului, la simpozionul de geomorfologie. Mulți geografi, cercetători, profesori și-au pus întrebarea dacă Simion Mehedinți se va bucura vreodată de aprecierea reală, adevărată, din inimă nu doar a vrâncenilor, dar și a geografilor. Oare ce ar fi fost geografia românească daca nu ar fi fost Simion Mehedinți?”, a spus președintele SGR, prof.univ. dr. Mihai Ielenicz, la inaugurare. În concretizarea demersului s-au mai implicat Facultatea de Geografie din București, Academia Română – Institutul de Geografie, Editura CD Press, profesori de geografie din Vrancea, membri ai comunității locale din Soveja, reprezentanți ai Asociațiilor culturale, oameni de știință.
 

Stră-strănepoata savantului a fost prezentă la eveniment
 

Căminul Cultural din Soveja va purta denumirea de Centrul Cultural ”Simion Mehedinți”

 La inaugurare a fost prezentă și stră-strănepoata lui Simion Mehedinți, Nuța Bălan, căreia i s-a oferit un buchet de flori din partea comunității locale. Din păcate, nepoata directă a savantului, Simona Mehedinți, care în ultimii ani s-a implicat extraordinar de mult în activități dedicate unchiului său, a încetat din viață în 2016 și nu s-a putut bucura de un asemenea eveniment important. La manifestare au mai participat primarul comunei Soveja, Costică Ciolan,  președintele SGR, prof.univ.dr. Mihai Ielenicz, vicepreședintele SGR, prof. univ. dr. Silviu Neguț, secretarul general SGR, Costin Diaconescu, alți membri SGR România și SGR Filiala Vrancea, președintele Asociației ,,Simion Mehedinți”- Focșani, conf. univ. dr.  Costică Neagu, președintele Fundației ,,Simion Mehedinți-Miorița”- Soveja, prof. Constantin Macarie, referentul cultural Ludmila Elena Țuțui, învățătorul de 94 de ani, Iulian Albu, cadre didactice, elevi, jurnaliști, săteni iubitori de cultură. ” Vă asigur că toate sarcinile care ne revin, în urma semnării protocolului, se vor îndeplini întocmai. În curând, Consiliul Local va desemna și un custode care va asigura vizitarea și integritatea colecției muzeale, respectând termenii și dispoziţiile întocmai”, a spus primarul Sovejei, Costică Ciolan. Toți cei prezenți au avut prilejul de a scrie primele rânduri în Cartea de Onoare, realizată și legată în piele de Cordoba, de Costin Diaconescu, directorul CD Press și donată Centrului Cultural Soveja prin intermediul SGR România. De asemenea, a mai  fost realizat și un registru de inventar în care au fost înregistrate primele donații și în care vor fi însemnate toate donațiile din viitor. ”Cei care aveți un lucru cât de mic care a aparținut savantului sau de al cărui nume se leagă și vreți să donați, obiectele vor rămâne aici, în păstrare pentru vecie, pentru copiii voștri. Numele donatorului va rămâne, de asemenea, înscris în Registrul de Inventar, tot pe vecie”, a mai precizat prof.univ. dr. Mihai Ielenicz.

Simion Mehedinți a fost o personalitate multivalentă
 

 

Căminul Cultural din Soveja va purta denumirea de Centrul Cultural ”Simion Mehedinți”

 Vicepreședintele SGR, prof. univ. dr. Silviu Neguț, a nuanțat faptul că evenimentul nu este unul obișnuit, ci unul extraordinar, mai ales pentru faptul că personalitatea lui Mehedinți nu se rezumă la cea de geograf, ci este una uriașă, pentru care, însuși savantul, a trăit 94 de ani așteptând recunoașterea adevăratelor merite. Profesorul Neguț povestește celor prezenți că Simion Mehedinți nu a fost doar geograf, ci o personalitate polivalentă, a iubit etnografia, filosofia, geopolitica, a fost la fel de bun în toate aceste domenii. ”Ostracizat în perioada comunistă, s-a încăpățânat să trăiască 94 ani sperând că i se vor recunoaște meritele. Din păcate, s-a ridicat la ceruri fără să se întâmple acest lucru. Ostracizarea s-a datorat nu numai regimului comunist, ci și unor geografi care au trăit cu teama că, dacă i se vor cunoaşte scrierile, se vor simți prea mici. Dacă opera sa i s-ar fi tradus și într-o limbă străină, ar fi fost cel mai mare geograf al lumii, nu doar al României. Și-ar fi depășit mentorii germani”, a precizat profesorul Silviu Neguț, unul dintre redactorii care au lucrat la reeditarea operei esențiale a savantului, ”Terra – Introducere în geografie ca știință”, apărută 1994. 

”Să ne amintim faptul că nimeni, până acum, nu a reușit să dea o definiție atât de scurtă și de convingătoare a Geografiei. Nu poți adăuga nimic la ea. Era o minte genială, geograf, director al Revistei „Convorbiri literare”, desemnat de marele Titu Maiorescu. Acest om este atât de mare încât nu trebuie lăsat numai în seama bibliotecilor, care nu prea mai sunt atât de frecventate astăzi. Pe internet nu prea există, iar oamenii nu au cum să știe cât de mare a fost și ce a realizat Simion Mehedinți, cât de mult a dăruit poporului său. Cu sprijinul autorităților locale, Soveja poate deveni loc de pelerinaj pentru oamenii dornici să-l cunoască pe marele Simion Mehedinți, care trebuie să fie cinstit așa cum trebuie”, a mai spus profesorul Silviu Neguț.
Mulțumiri și cuvinte cordiale au mai adresat, celor prezenți și factorilor implicați, secretarul general SGR, Costin Diaconescu, conf. univ. dr. Costică Neagu, unul dintre primii donatori de carte pentru colecția muzeală, dar și realizatorul și donatorul primei colecții a Buletinului ”Asociației Simion Mehedinți”, profesorul Constantin Macarie, din partea Fundației ”Simion Mehedinți- Miorița”, învățătorul satului, Iulian Albu, care a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani. Evenimentul de inaugurare s-a încheiat cu un program artistic oferit de  elevii claselor I-IV, de la Școala Gimnazială ”Simion Mehedinți”. La biserica ”Matei Basarab” a avut loc o slujbă de pomenire și s-a depus o coroană de flori la mormântul lui Simion Mehedinţi.  (A.TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.