Deținuții politici au fost comemorați la Odobești
Mai degrabă o lecție de istorie interactivă, evenimentul a fost prilejul pentru tânăra generație să descopere că ororile comunismului nu s-au petrecut în Evul Mediu, ci acum câteva decenii. ”Avem cursuri pe tema comunismului, pentru ca tinerii să cunoască istoria recentă și să aibă o prezentare echilibrată a epocii de după Al Doilea Război Mondial. Trebuie să aveam o imagine clară asupra acestei perioade din istoria României. Noi, profesorii, nu judecăm, nu punem etichete, noi trebuie să prezentăm elevilor istoria, așa cum a fost”, a spus în discursul său, prof. de istorie Constanța Giurcan de la Liceul Teoretic ”Duiliu Zamfirescu”. Opinie asemănătoare a avut și prof. de limba română Cristina Lățcan, de la Liceul Tehnologic, care a insistat pe necesitatea lecturii volumelor de memorialistică. ”Există o bogată literatură de sertar, opere scrise în timpul regimului comunist și publicate după căderea acestuia. Sunt mărturii cutremurătoare despre perioada când libertatea de exprimare se plătea cu ani grei de închisoare. Avem obligația morală să citim memorialistica epocii comuniste, ca să înțelegem dramele celor care au trăit între 1944-1989”, a spus prof. Lățcan. Cu această ocazie a fost lansată o carte poștală format mare (A5) cu Harta Gulagului românesc, realizată de specialiștii de la Fundația Academia Civică, pe care a primit-o fiecare invitat. Pentru luna mai, Casa de Cultură din Odobești pregătește un Simpozion despre mărturisitorii vrânceni în temnițele comuniste. La ediția din acest an vor fi prezentate figuri de educatori, învățători și profesori din Vrancea, care au înfruntat iadul din închisorile comuniste. (Ziarul de Vrancea)