Educație

VIDEO!Elevii din Suraia au realizat un film despre un monument din Primul Război Mondial

Valentin Muscă
20 feb 2017 1242 vizualizări
La un secol de la ororile trăite în satele fostului Judeţ Putna în timpul Primului Război Mondial, surprizele continuă să ne impresioneze, ca de pildă monumentul funerar din satul Dimaciu, comuna Suraia, aflat în curtea unui cetăţean și cunoscut numai de câțiva bătrâni din localitate.

  Despre acest monument şi prima confruntare mondială, elevii Şcolii Gimnaziale din Suraia, îndrumaţi de profesoara Camelia Sandu au realizat un film documentar. Din cele discutate am aflat filmul este o anchetă despre monumentul ridicat de Armata germană în mijlocul unui fost cimitir german, amenajat pe terenul localnicilor, în care  au fost înmormântaţi soldaţii din Regimentul 182 Regal Saxon, căzuţi la datorie în 1917. Cu excepția câtorva persoane de vârsta a treia, nici localnicii nu mai știu că în satul Dimaciu există un monument funerar din timpul Primului Război Mondial, iar demersul Școlii este cu atât mai lăudabil și bine venit în contextul în care la comemorarea unui secol de la Primul Război, nu există încă o listă completă cu monumentele funerare din Vrancea, spre rușinea noastră, a contemporanilor.

 

Foto : Prof. Camelia Sandu

 

Elevii pe post de documentarişti

 

Filmul a fost realizat după toate canoanele profesiei, cei mici mergând după documentare la Direcţia de Cultură, Muzeul Vrancei, Arhivele Judeţene şi Primărie. ”Documentarul are la bază interviuri realizate de elevul Petrea Mihai, din clasa a VII-a, ajutat de colega sa, Bacău Andreea, care asigură şi vocea. La partea tehnică a contribuit elevul Dinu Valentin. Interviurile au fost realizate cu localnicii Maria Petrea, bunica lui Mihai Petrea, Ică Ciubotaru, Pușcașu Ion, Vasilica Pârvu, Sandu Bacu, Ionel Buca, Gh. Croitoru și Lenuța Tănase, proprietara grădinii unde este acum monumentul. Conform documentelor, în cimitirul care se afla în jurul monumentului ar fi fost înhumați inițial 650 de soldați, cei mai mulți germani, dar și ruși și români”, ne-a mai spus prof. Sandu. În perioada interbelică o parte dintre oseminte au fost transferate în alte cimitire germane din județ. După al Doilea Război Mondial, încet-încet crucile s-au distrus, iar cimitirul a dispărut, oamenii reintrând în posesia terenului, monumentul ajungând în proprietatea familiei Tănase.

Foto : Lenuța Tănase, ”proprietara” monumentului

 

”Pe lângă faptul că au lucrat cu plăcere și au format o echipă, elevii au văzut cum se culeg datele pentru reconstituirea istoriei. S-au apropiat de cunoaștere pe alte căi decât cele tradiționale și au învățat făcând o muncă care i-a atras, i-a scos din  rutină și din sala de clasă și i-a adus în contact cu oamenii”, ne-a mai spus prof. Sandu. Documentarul poate fi vizualizat și pe Facebook. Felicitări elevilor și prof. Camelia Sandu pentru această lecție de istorie ! (Valentin MUSCĂ)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.