Educație

Istoricul Dinu Giurescu aniversat la Odobeşti

Ziarul de Vrancea
6 feb 2017 414 vizualizări
Pe 15 februarie 2017, academicianul Dinu C. Giurescu va împlini 90 de ani, ocazie pentru odobeşteni să-l sărbătorească la această frumoasă vârstă.

Pentru generaţia născută în era digitală trebuie să amintim că sărbătoritul  face parte dintr-o galerie selectă de istorici, familia Giurescu fiind aşa cum bine remarca prof. Valeriu Anghel, una dintre puţinele familii de istorici în care, trei generaţii succesive au fost membrii ai Academiei Romane. Bunicul, Constantin Giurescu, a deschis această saga, începând cariera la Liceul « Unirea » din Focşani, pentru a ajunge la Universitatea din Bucureşti şi Academia Română. Fiul, Constantin C. Giurescu, s-a născut la Focşani, a urcat repede treptele universitare, s-a implicat şi în politică din partea Partidului Naţional Liberal şi în timpul dictaturii regale, plătind cu ani grei de temniţă această alegere. A avut forţa să treacă prin Gulagul comunist şi a redactat cel mai echilibrat tratat de istorie a românilor. Nepotul, Dinu C. Giurescu, s-a născut în Bucureşti, mama sa fiind fiica savantului Simion Mehedinţi.

Giureştii şi Odobeştii, o poveste de familie

Crescut într-o familie unde munca era sinonimă cu religiozitatea, atât pe latura paternă, cât şi pe cea maternă Dinu Giurescu a cunoscut de tânăr Podgoria Odobeşti, unde tatăl avea o moşioară cu cramă pe strada Podgoriei, iar bunicul Simion Mehedinţi avea vie şi beci pe fosta Uliţă a Pădurenilor. Prezent la Simpozionul ”Simion Mehedinţi” din Focşani, ediţia 2004, Dinu Giurescu a susţinut o emoţionantă prelegere cu titlul ”Aminitiri despre bunicul meu, Simion Mehedinţi”, publicată în nr. 22-23/2016 al revistei Milcovia. În plină epocă de distrugere a patrimoniului cultural românesc, Dinu Giurescu a avut curajul să ia poziţie, deschis, explicit, împotriva mutilării României. Din această cauză, în 1986 a fost scos din locuinţă, toate bunurile confiscate şi singura soluţie a fost să plece ca refugiat politic în SUA, unde a publicat celebra lucrare ”Distrugerea trecutului României” (New York, 1989). La începutul anilor ’90 a revenit în ţară, şi-a reluat cercetările şi se numără printre cei mai vocali istorici români împotriva distrugerii României postdecembriste de această dată, de sistemul politico-securisto-mafiot care a pus mâna pe economie în decembrie 1989. Cetăţean de onoare al Oraşului Odobeşti din 2006, academicianul a scris şi ”Cuvântul înainte” la volumul ”Odobeşti, Oraşul viilor Domneşti” (Focşani, 2009). Pe 15 februarie, Primăria şi Casa de Cultură din Odobeşti intenţionează să realizeze o manifestare de suflet dedicată acestui patriarh al istoriei româneşti. La mulţi ani, Domnule acad. Dinu Giurescu ! (Ziarul de Vrancea)
Vezi interviuri cu academicianul Dinu C. Giurescu:
https://www.youtube.com/watch?vaEDSCZvmp5jg
https://www.youtube.com/watch?vaDZayE7w8Y-c


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.