Educație

Holocaustul a fost comemorat la Sinagoga din Focșani

Valentin Muscă
28 ian 2017 3620 vizualizări
Comunitatea Evreilor din Focșani a comemorat astăzi la Sinagoga din localitate victimele Holocaustului.

Ca de fiecare dată, evenimentul s-a derulat doar cu prezența celor apropiați comunității, cu disprețul magistral al autorităților județene și municipale, care nu au trimis vreodată vreun reprezentat la acest tip de eveniment. Adăpost la vreme de restriște pentru scriitorii vrânceni, centru de documentare pentru lucrări de grad sau doctorate, Sinagoga din Focșani este prin grija familiei Harieta și Mircea Rond o insulă de liniște și comuniune. Timp nu au găsit nici politicienii băștinași, care își amintesc de comunitate numai în timpul campaniilor electorale. De această dată, unii pregăteau papillonul pentru ”Balul anual”, alții încărcau Baikalul pentru „vânătoarea de căprioare”. Este o rușine pentru un municipiu în care evreii au fost în a doua parte a sec. XIX și prima parte a sec. XX, motorul economic al urbei,ignore instituțional, cu atâta nonșalanță, momentele simbolice din viața comunități, cum a fost Ziua de comemorare a Holocaustului. Paradoxal, în ultimul timp, Dan Puric – acest apostol al neolegionarismului și ortodoxismului panslavist - ține prelegeri mistico-naționalistoide în instituțiile publice din Focșani, otrăvind sufletele tinerilor, care nu au aflat despre atrocitățile comise de teroriștii în haine verzi în România anilor ‛30 -῾40, nici nu au descoperit”în dosul Crucii bizantine se ascunde rusul” (Eugen Lovinescu). A comemora Holocaustul înseamnă a nu uita și a perpetua memoria celor care au fost uciși pentru simplul fapt că erau evrei. A promova apologeții naționalismului și antieuropeismului înseamnă a scoate România în afara Europei civilizate și a o pregăti ideologic pentru alipirea la Comunitatea Statelor Independente, cu capitala la Minsk și limbă oficială, rusa ! Atenție ce ne dorim, domnilor politicieni locali ! (Valentin MUSCĂ)

 

Citiți  și:"We remember" de Ziua naţională de comemorare a victimelor Holocaustului la Comunitatea Evreilor Focsani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.