Educație

Profesorul Mihai Adafini a fost premiat pentru promovarea istoriei oraşului Panciu

Ziarul de Vrancea
18 ian 2017 750 vizualizări
Trofeul „Mihai Eminescu” a fost iniţiat pentru o personalitate locală care contribuie la promovarea oraşului Panciu

Profesorul de istorie Mihai Adafini a primit Trofeul „Mihai Eminescu“, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la promovarea oraşului Panciu, pentru creşterea prestigiului Liceelor „Ioan Slavici” şi „Al. I. Cuza“ din Panciu, precum şi pentru lucrările ştiinţifice publicate pe parcursul activităţii de istoric şi de cadru didactic. Distincţia i-a fost acordată luni, 16 ianuarie 2017, de primarul oraşului Panciu, Iulian Nica, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

. „De Ziua Culturii Naţionale, Primăria Oraşului Panciu iniţiază încă o tradiţie frumoasă: acordarea «Trofeului Mihai Eminescu» unei personalităţi locale, care contribuie la promovarea oraşului Panciu, la nivel judeţean şi naţional. Am hotărât ca primul Trofeu «Mihai Eminescu» să i se acorde profesorului de istorie Mihai Adafini, datorită căruia Casa Orăşenească de Cultură Panciu a revenit, încă din luna aprilie a anului trecut, la denumirea de Mihai Eminescu. Aceasta denumire a fost atribuită, în anul 1944, cu aprobarea Fundaţiei Regelui Mihai I al României, primului edificiu cultural înfiinţat în oraşul Panciu“, a precizat primarul Iulian Nica.
Acesta a evidenţiat activitatea de cadru didactic, de inspector şcolar de specialitate, precum şi contribuţia profesorului Mihai Adafini la promovarea oraşului Panciu, prin monografiile şi lucrările ştiinţifice publicate în revistele de istorie din România.

Ziua Culturii Naţionale a prilejuit şi lansarea cărţii „Vrancea Literară - Antologia scriitorilor vrânceni“, lucrare coordonată de Culiţă Ioan Uşurelu, preşedintele Ligii Scriitorilor din Vrancea. Volumul, care beneficiază de condiţii grafice deosebite, a văzut lumina tiparului cu sprijinul Primăriei Panciu, la editura „Salonul Literar“ din Focşani. Despre carte şi coordonatorul ei au vorbit scriitorii Radu Borcea, Mariana Rogoz Stratulat, Petrică Plopeanu, Cornelia Cornilă şi Petre Abeaboeru. Alături de Culiţă Ioan Uşurelu, aceştia l-au evocat şi pe poetul naţional, Mihai Eminescu, de la a cărei naştere s-au împlinit 167 de ani. Ziua Culturii Naţionale s-a încheiat cu două recitaluri de excepţie, susţinute de Corul de Cameră „Pastorala“,  dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi şi de Corul „Cantabile“, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ Panciu, pregătit de profesorul Andrei Igor Manovici. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.