Educație

Troienit cu drag „ de aduceri aminte…”

Constantin Macarie
14 ian 2017 1589 vizualizări
CONSTANTIN MACARIE

 

 

 

 

                                               « În mintea anilor ce vin

                                                                       va răsări cuvântu-mi

                                                                       cu-ntreg a sufletului chin,

                                                                       ca iarba pe mormântu-mi”

                                                                                    ( Mihai Eminescu)

 

 

        Am urcat cu fiecare generaţie a mea de elevi, ades, spre septentrion, chemat de fiecare dată de amintirea poetului de la Ipoteşti, şi nu numai…Trecand prin cetaţile de suflet Sadoveanu, Creangă, Labis, Alecsadri, Iorga, am poposit cu sufletul încărcat de lumină la PANTEONUL  nostru românesc, acolo unde se aude şi se va auzi mereu, glasul « sfântului preacurat al ghersului românesc », revărsat din Luceafărul ridicat pe cerul Ipoteştiului.

        Acolo poezia primului Mihai al Moldovei se aude ca o simfonie ce izvoară din pământul călcat de poet. Acolo poezia nu mai este un mit, este o realitate şi o poţi asculta în freamătul teilor veşnici ai Cătărămeştilor, ce « poartă suflete sub coajă », în tresăririle lacului «  codrilor albastru » ce » scânteie sub soare », în glasul izvoarelor ce «  cu zgomot cad » furişându-se pe Valea Baisei, în « natala vâlcioară scăldată în cristalul pârâului de-argint », în acea casă » tăcută, mitutică » ascunsă intre salcâmii seculari ai grădinii…Acolo am intrat cu elevii mei în dialog cu poetul, am descoperit că » împărat slavit e codrul » , că «  seara pe deal buciumul sună cu jale », am ascultat «  mândra glasuire » a pădurii, am admirat scânteierile lacului, popsiţi în «  prispa cea de brazde » ce «  flori frumoase o ascund ». Acolo…acolo… l-am citi cu ochii minţii şi ai sufletului pe Eminescu, am dialogat cu poetul la el acasă  când aluneca luna prin vârfuri lungi de brad, când cumpăna zilei urca în slăvi cereşti, împlorând copilăria, ceasurile depărtate, « să se întoarcă-n codru pe-noptate,  să se întoarcă din nou la Ipoteşti, amintindu-ne că « A fost odată ca-n poveşti / un trubadur cu fruntea clară »ascultând cum«  se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă/ şi versurile Sale ne cheamă, ne recheamă »,  şi plecâdu-ne pe pagini fruntea de muzica sa plină / visul ne-nconjura de-o albă muselină », “ Acolo am auzit de fiecare dată cum  din anii săi spre anii noştri cineva parcă strigă. Să fi strigat Moş Miron, prisăcarul din margine umbrite de păduri, ori Gheorghieş bătrânul căminarul ?!  Ş-apoi o linişte magică se lasă. Pe drum coborau vitele spre casă. Lacul rămânea singur în pădure, » tresărind în cercuri albe » .

        Acolo am sinţit cu toţii cum Raluca trecea prin ogradă, strigându-l pe Mihai : - Mihaaaai ! Dar copilul nu-i răspunde. El de-o vreme cine stie pe ce cărări de codru întârzie !

        Cu gândul răzimat de poartă, am trecut ades, dincolo de tei şi-am ascultat, poate, bătăi de clopot, poate vântul trecând prin crengi, îndepărtat uşor şi pafumat. Şi am plecat pe aripi de vers pe urmele poetului, pe sub bolţi de codru, « unde neamuri mii îi cresc sub poale », purtând în al lui herb «  lună, soare şi luceferi.

        Și ne-am întors , după o zi și o nopte de Poezie trăită chiar la izvoarele EI, la rosturile noastre, în satul Mioriței, cu sufletele încărcate de lumina geniului strămoșilor, întrupată în EMINESCU. Și alături de amintitile Poetului, s-au veșnicit în sufletele noastre amintirile acelor clipe de neuitat, când din inimi și glasuri de copii, strănepoți ai ciobanului din baladă, ai marelui în lume Mehedinți, a răsunat OMAGIUL adus poetului în fața a sute de pelerini  veniți atunci la IPOTEȘTI,  MECĂ a spațiului nostru legendar din Carpați. Fiindcă atunci la acel iunie 1989 ȚARA comemora cu mândrie CENTENARUL  morți Poetului, dar și al prietenilor Săi întru suferință și creație - Veronica Micle și Ion Creangă. Și copiii Sovejei au fost atunci acolo cu mesajul lor ce a inflăcărat prin cele  patru spectacole cu evocarea „Unde ești, copilărei...”, inimile sutelor de pelerini veniți din toate cele patru vânturi ale ROMÂNIEI.

 

        Și stăruie și azi în amintirea lor, ca medici, profesori, ingineri, fii de seamă ai PATRIEI, risipiți sub semnul muncii, al prețuirii de neam și țară pretutindeni pe Mapamond.

 

                                                                                     prof. Constantin Macarie


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.