Şedinţă publică pentru repartizarea orelor noilor directori de şcoli
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea organizează pe 5 ianuarie 2017 prima şedinţă publică din acest an în care vor fi repartizate orele celor care vor prelua conducerile şcolilor începand cu data de 9 ianuarie 2017. Şedinţa are loc începand cu ora 11,00 în sala mare a IŞJ, la aceasta participand, potrivit unui anunţ al Inspectoratului Şcolar Judeţean, cadrele didactice afectate de revenirea la post a titularilor, fiind cazul personalului didactic angajat cu contract pe perioadă nedeterminată, personalului didactic angajat pe perioadă determinată sau a altor situaţii. “Opţiunea fiecărui candidat în şedinţa de repartizare se exprimă în scris şi se consemnează în procesul verbal al şedinţei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau a împuternicitului, acesta din urmă prezentand procura notarială în original. În cazul în care un candidat nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la şedinţa publică, cererera acestuia nu se soluţionează”, se arată într-un anunţ al IŞJ. Potrivit aceluiaşi document, deciziile de repartizare a candidaţilor pe post sau catedră se emit începand cu data de 9 ianuarie 2017. “Pană la data de 9 ianuarie 2017 actualii directori au responsabilitatea desfăşurării în bune condiţii a tuturor activităţilor specifice unităţii de învăţămant precum şi a celor coordonate de comisia judeţeană de mobilitate a IŞJ Vrancea, fiind evaluaţi pentru întreaga activitate managerială prin calificative parţiale 2016-2017”, se mai arată în documentul IŞJ. (M. V.)