Educație

DOCUMENT ATASAT - 33 de noi directori cu detaşare în şcolile din judeţ - Şeful IŞJ anunţă monitorizarea acestora

Mihaela Vlădescu
27 dec 2016 5628 vizualizări
CA al IŞJ a numit vineri 33 de directori noi în şcolile în care nu au existat promovaţi la concursul din toamnă u aceştia îşi preiau atribuţiile din 9 ianuarie 2017 şi vor ocupa funcţiile cu detaşare pană la finele anului şcolar u 5 directori care nu au fost evaluaţi au obţinut prelungirea menţinerii pe funcţie

31 de unităţi de învăţămant vrancene, altele decat cele care au funcţiile de conducere ocupate prin concurs, vor avea directori noi de anul viitor. Două dintre acestea vor avea şi alţi directori adjuncţi. Este vorba de unităţile de învăţămant la care nu au fost ocupate funcţiile de conducere în urma desfăşurării concursului din toamna acestui an. În acestea au avut loc săptămana trecută Consilii Profesorale în cadrul cărora au fost făcute propuneri de directori ce au fost înaintate, apoi, către Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea. Consiliul de Administraţie al IŞJ a luat în discuţie vineri, 24 decembrie, propunerile din şcoli pe care apoi le-a avizat. “Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar a dat aviz conform deciziilor Consiliilor Profesorale. Sunt în total 31 de şcoli cu directori plini sau adjuncţi, iar două dintre ele au întreaga echipă de conducere numită prin detaşare pe funcţie. Avize au primit cei care au avut cele mai multe voturi în cadrul Consiliilor Profesorale. Nu am făcut rabat de la acest lucru”, ne-a declarat inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, profesorul Dorin Cristea. Cadrele didactice care vor fi detaşate pe funcţiile de director sau director adjunct la şcolile care nu au avut candidaţi promovaţi la concursul din toamnă sunt: Alina Dima  - director plin la Şcoala “Ion Basgan” Focşani, Florin Tudose – director plin la Şcoala Nr. 3 Focşani, care va face echipă cu învăţătoarea Dumitra Bîlcan, Nicolae Coman – director adjunct la Colegiul Tehnic “Valeriu D. Cotea” Focşani, Eugen State – director plin la Colegiul Auto, care o va avea ca adjunct pe Raluca Mohonea, Gheorghe Balcan – director al Şcolii “Angela Gheorghiu” Adjud, Gabriela Marin – director al Liceului Tehnologic Odobeşti, Elena Năstac – director al Şcolii “Mihail Armencea” Adjud, Emilia Nicoleta Costache – director adjunct al Liceului “Eremia Grigorescu” Mărăşeşti, Teodora Pîrlea – director al Liceului Tehnologic  “Al. I. Cuza” Panciu, Amalia Rusu – director adjunct al Liceului Teoretic “Duiliu Zamfirescu” Odobeşti, Daniela Trandafir – director al Clubului Sportiv Şcolar de Gimnastică Focşani.

Schimbări şi în mediul rural

În mediul rural, Şcoala Slobozia Ciorăşti va fi condusă de Camelia Bogatu, la Şcoala Cîmpuri noul director este Dorina Borja, la Şcoala Obrejiţa – Camelia Ciorăscu, la Şcoala Fitioneşti – Andra Elena Diaconu, la Şcoala Păuneşti – Mihaela Frangolea, la Şcoala Urecheşti – Mariela Elena Hărăbor Constantinescu, la Şcoala Jitia – Vasilica Lalu, la Şcoala Poiana Cristei – Valerica Lera, la Şcoala Milcovul – Victoria Lovin, la Şcoala Coteşti – Nicuţa Mereuţă, la Şcoala Răcoasa – Loredana Nicoleta Obreja, la Şcoala Vrancioaia – Săndica Ochean, la Şcoala Măicăneşti – Mihaela Alexandrina Pascu, la Şcoala Tănăsoaia –Gina Raicu, la Şcoala Băleşti – Adrian Spînu, la Şcoala Popeşti – Adina Doina Stoica, la Şcoala Homocea – director adjunct Iulian Tăbăcaru, la Şcoala Jariştea – Mirică Vrînceanu, iar la Şcoala Gugeşti – Rică Zaharia.

Prelungire pe funcţie pentru directorii neevaluaţi la concurs

Detaşaţi pe funcţie vor fi şi cei cinci candidaţi  la concursul din toamnă, dar care nu au fost evaluaţi din cauza neîntocmirii comisiilor, ca urmare a refuzului autorităţilor locale de a-şi trimite reprezentanţi. Este cazul lui Alexandru Son de la Şcoala Nr. 2 Bordeasca Veche, a lui Aurel Rîlea de la Şcoala Nereju Mic , a Simonei Păucă de la Şcoala Nereju. În această situaţie se mai află Ana Gavrilescu de la Şcoala Tîmboieşti şi Fănica David de la Şcoala Garoafa. Aceştia au înaintat o adresă către Ministerul Educaţiei Naţionale prin care au cerut să li se lămurească situaţia, avand în vedere că neconstituirea comisiilor de evaluare a probelor de concurs a ţinut strict de comunităţile locale. Prin urmare, oficialii MENCŞ au solicitat IŞJ să îi menţină pe funcţii pe aceştia. Toţi cei 38 de directori avizaţi în CA-ul de vineri al IŞJ îşi vor prelua mandatele începand cu data de 9 ianuarie 2017, în acelaşi timp cu directorii care au promovat concursul din toamnă. Spre deosebire, însă, de aceştia din urmă, care vor avea mandate pe patru ani, directorii numiţi cu detaşare vor rămane în funcţie pană la organizarea unui nou concurs, dar nu mai tarziu de 31 august 2017. Noii directori sunt aşteptaţi astăzi şi maine la IŞJ pentru a-şi ridica deciziile.

“Voi monitoriza foarte atent aceste şcoli”

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesorul Dorin Cristea, a precizat că va monitoriza cu mare atenţie unităţile de învăţămant care nu au directori numiţi prin concurs. “Mulţi au trăit cu impresia că nu sunt respectate dorinţele din cancelarii. Dar nu este deloc aşa. Detaşare pe funcţie au primit cei care au avut cele mai multe voturi în Consiliile Profesorale. A fost un exerciţiu de democraţie, iar unii şi-au bătut joc. Voi monitoriza foarte atent aceste şcoli care nu ştiu să respecte regulile exerciţiului democratic”, ne-a declarat inspectorul general al IŞJ, Dorin Cristea. (M. VLĂDESCU)


Fisiere atasate

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 5

Adaugă comentariu
inspectorat, acum 2675 zile, 7 ore, 45 minute, 40 secunde
Minciuni! Minciuni gogonate! Cum poti sa minti in halul asta? Nu ti-e frica de Dumnezeu? Cu cateva zile inainte de consiliu se stia numele directorului. Sedinta a fost un balci, s-a tinut doar ca sa citeste integral
Prof. V. Gheorghiu, acum 2675 zile, 9 ore, 22 minute, 43 secunde
Felicitări d-le Balcan Gh., ești cel mai potrivit director la școală " Angela Gheorghiu" inaintea desființării personalității juridice !
jorj, acum 2675 zile, 9 ore, 31 minute, 33 secunde
Dar Jalboiu unde-i? A pupat dosul lui nica la Panciu degeaba? Aoleu!
prof. V. Gheorghiu, acum 2675 zile, 9 ore, 33 minute, 37 secunde
Felicitări d-le Bâlcan Gh., ești cel mai potrivit director al scolii "Angela Gheorghiu" înaintea desființării personalității juridice !
, acum 2675 zile, 11 ore, 32 minute, 43 secunde
Ups!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.