Educație

Un proiect din Vrancea s-a calificat în Semifinala Campionatului de Bine

Dana Lepădatu
27 dec 2016 738 vizualizări
Cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine, cea mai amplă competiţie dedicată finanţării organizaţiilor neguvernamentale prin intermediul donaţiilor individuale, se desfăşoară între 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 pe www.bursabinelui.ro

Un proiect din Vrancea, “Oferă unui nevăzător lumina cunoaşterii”, proiect implementat la nivel naţional, al Organizaţiei Fundaţia “Cartea Călătoare”, a ajuns în semifinal Campionatului de Bine. Din totalul celor 110 proiecte înscrise în competiţie, 54 de proiecte implementate de 44 de organizaţii non-profit s-au calificat în Semifinala Campionatului de Bine. În această etapă, fiecare proiect trebuie să atragă donaţii de cel puţin 1.000 de lei, de la 20 de donatori diferiţi, în perioada 20 decembrie – 18 ianuarie 2017. Până în acest moment, proiectele organizaţiilor din Campionatul de Bine au atras 21.000 de euro prin intermediul a 1.600 de donaţii, în doar două săptămâni, anunţă platforma Bursa Binelui. La finalul Campionatului de Bine vor fi recompensate primele 3 proiecte în funcţie de numărul donaţiilor şi numărul de donatori atraşi, premiile constând în dublarea sumei strânse în perioada competiţiei, în limita a 5.000 Euro pentru fiecare proiect câştigător. Proiectele calificate în Semifinală pot fi vizualizate pe BursaBinelui.ro, în secţiunea dedicată Campionatului de Bine: https://www.bursabinelui.ro/BursaBinelui/Participanti?StageIda10&editionIda5. În cadrul celor trei ediţii anterioare, donaţiile au depăşit suma de 180.000 de Euro, valoarea totală a premiilor acordate de BCR câştigătorilor fiind de încă 45.000 Euro. Cea de-a IV-a ediţie a Campionatului de Bine - cea mai amplă competiţie dedicată finanţării organizaţiilor neguvernamentale prin intermediul donaţiilor individuale - se desfăşoară între 6 decembrie 2016 – 15 februarie 2017 pe www.bursabinelui.ro. Campionatul de Bine este o competiţie pentru strângerea de donaţii adresată ONG-urilor din România, urmărind să transforme organizaţiile în fundraiseri, în vederea atragerii de donaţii. Campionatul este găzduit, organizat şi implementat de Bursă Binelui, unică platforma online de donaţii necomisionate, dezvoltată de către Banca Comercială Română, în parteneriat cu EuPlatesc.ro. Bursa Binelui este singura platformă online care permite donaţiile fără comisioane, încurajând astfel donatorii care vor să participe cu sume mici (5, 10 lei) pentru susţinerea financiară a unei cauze. Suma minimă care poate fi donată este de 5 lei. Toată tranzacţia este 100% securizată şi nu se percepe niciun fel de comision. (Dana LEPĂDATU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.