Educație

Bătălia generaţiilor s-a dat la Liceul Vidra

Mihaela Vlădescu
20 dec 2016 6524 vizualizări
Liceenii de la Vidra au organizat anul acesta un altfel de Bal al Bobocilor.

Evenimentul, care s-a desfăşurat la Căminul Cultural din localitate, a fost unul cu totul deosebit, a fost de fapt o “Bătălie a Generaţiilor”, aşa cum o spune şi tema aleasă.

 

Georgiana Tarbă şi Costin Andrei Lovin - Miss&Mister 2016

 

Astfel, anul acesta au participat două generaţii la caştigarea titlului de Miss&Mister 2015 respectiv Miss&Mister 2016, deoarece anul trecut balul nu s-a putut organiza din diferite motive.

Maria Sttranton Honnor Andrieş şi Gabriel Mazăre, prezentatorii balului

Prin urmare, li s-a dat o şansă şi celor care în urmă cu un an au fost boboci . Zece perechi au urcat pe scena Căminului Cultural din Vidra, concurand în cadrul a patru probe: prezentare, recunoaşterea unor personalităţi, dans şi proba de originalitate. După deliberări dificile, juriul a ales caştigătorii. Aceştia sunt: la clasa a IX-a Georgiana Tarbă şi Costin Andrei Lovin, iar la clasa a X-a Maria Cristina Cioarec şi Bogdan Caproş. Momentele artistice nu au lipsit, în cadrul acestora evoluand elevii talentaţi ai Liceului “Simion Mehedinţi”. Balul a fost organizat de către elevii claselor a XII-a, cu sprijinul profesorilor coordonatori Afrodita Morunglav şi Mihaela Adiaconitei, precum şi a sponsorilor locali. Prezentantori au fost Maria Sttranton Honnor Andrieş şi Gabriel Mazăre. (M. V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.