Educație

Elevi din Adjud, premiaţi la competiţia naţională „Tinerii de azi, antreprenorii de maine“

Mihaela Vlădescu
20 dec 2016 390 vizualizări
Menţiune pentru elevii Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş"

Profesori şi elevi de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş" din Adjud  au participat  la cea de-a cincea  ediţie a competiţiei „Tinerii de azi, antreprenorii de maine”, ce s-a  desfăşurat în perioada 12-13 decembrie 2016 la Colegiul de Informatică din Piatra Neamţ. Concursul a urmărit dezvoltarea competenţelor profesionale, responsabilizarea tinerilor în proiectarea traseului profesional,  antrenarea profesorilor în abordarea antreprenoriatului din perspectiva didactică şi încurajarea formării  unei culturi antreprenoriale, după cum ne transmit cadrele didactice participante. Cele trei echipaje ale liceului adjudean, formate din elevii Cosmin Luca şi Anemona Corpaci, clasa a X-a E, profil economic, Anca Stoica, Emilia Prisecaru, Andreea Prisecaru şi Georgiana Carabulea, clasa a XI -a F, profil turism, au fost coordinate de profesorii Elena-Cristina Puflea, Violeta Botezatu, Savin Mihai, Cătălin Mocanu, Marian Draghici, Valentin Mitrofan. Echipajul format din elevii Cosmin Luca şi Anemona Corpaci, coordonat de profesor economist Elena-Cristina Puflea şi prof. dr. ec. Mihai Savin a obţinut menţiune, în urma prezentării planului de afaceri a firmei „Club Educaţional Karina" S.R.L. "Educaţia antreprenorială este unul din principalii factori determinanţi pentru antreprenoriat. Aceasta joacă un rol major în dobândirea competenţelor antreprenoriale cheie, având un impact pozitiv asupra spiritului întreprinzător al tinerei generaţii, asupra atitudinii şi disponibilităţii pentru iniţiativă privată,” a declarat profesorul Mihai Savin. „Atunci când într-o şcoală, atitudinile şi cultura favorizează antreprenoriatul, elevii vor inventa lucruri substanţiale, vor utiliza posibilităţile existente şi vor căuta sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului,” a completat profesoara Cristina Puflea. (M. V.)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.