Educație

Încercări fără număr la examenul de definitivat, dar cu achitarea unei taxe

Mihaela Vlădescu
9 dec 2016 905 vizualizări
Cadrele didactice tinere nu vor mai fi limitate la trei încercări pentru obţinerea primului grad didactic u numărul încercărilor va fi mai mare, dar contra cost u un profesor vrancean şi-a pierdut titularizarea anul acesta după ce a “ratat” a treia încercare de a promova examenul

Guvernul  a modificat  modul în care tinerele cadre didactice pot susţine examenul de definitivat, potrivit unui comunicat  al Ministerului Educaţiei Naţionale (MENCŞ). Practic, este vorba de modificarea Legii Educaţiei Naţionale, modificări care, potrivit oficialilor MENCŞ, au rolul de a debloca unele “situaţii din domeniul  educaţiei şi cercetării, respectiv creşterea calităţii în sistemul de învăţământ”. Astfel, un cadru didactic poate susţine concursul de definitivat de cel mult trei ori fără a plăti taxă. „Ulterior, susţinerea examenului  va fi condiţionată de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. De asemenea, persoanele care nu au promovat  acest concurs se pot prezenta la o nouă sesiune după reluarea, de fiecare dată, anterior susţinerii  examenului, a stagiului de practică de un an şcolar”, se arată în comunicatul Ministerului Educaţiei. Pentru cadre didactice debutante care nu au dobândit definitivarea în învăţământ şi au ocupat un post didactic vacant, prin concurs naţional, directorul unităţii de învăţământ  încheie contractul individual de muncă pe o perioadă de cel mult un an şcolar. ”În situaţia în care aceştia promovează în termen de cel mult 6 ani de la ocuparea postului didactic vacant, prin concurs naţional, examenul pentru definitivarea în învăţământ, consiliul de administraţie modifică durata contractului individual de muncă din perioadă determinată în perioadă nedeterminată”, mai arată MENCŞ. Noile modificări, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Vrancea, vor intra în vigoare, cel mai probabil, la sesiunea din 2018 a examenului de definitivat, avand în vedere că sesiunea 2017 a început déjà, în această perioadă desfăşurandu-se inspecţiile specifice. În Vrancea un cadru didactic şi-a pierdut titularizare anul acesta după ce a picat  examenul de definitivat a treia oară. Acestuia unitatea de învăţămant i-a încheiat contract pe periodaă determinată. 

Modificări şi în privinţa învăţămantului special integrat

Ordonanţa de urgenţă aprobată joi de Guvern mai prevede că învăţământul special integrat se organizează în învăţământul de masă, prin cuprinderea fiecărui preşcolar şi elev cu dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale în grupe, clase sau formaţiuni de studiu în învăţământul de masă. „Durata şcolarizării copiilor cu cerinţe educaţionale speciale poate fi mai mare decât cea precizată prin lege şi se stabileşte în funcţie de nevoile individuale, de gradul şi tipul dizabilităţii, prin ordin de ministru. Prin excepţie, în învăţământul de masă se pot organiza grupe/clase speciale cu elevi cu dizabilităţi, cu avizul inspectoratului şcolar judeţean/ISMB, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Educaţiei. Tot joi au fost  aprobate acreditarea temporară a şcolilor doctorale, pentru anul 2016-2017, până la aprobarea noii metodologii de evaluare externă şi derularea evaluărilor externe necesare accreditării şcolilor doctorale şi forma de echivalare a gradul didactic I pentru personalul didactic care a obţinut titlul de doctor. (M. V.)

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.