Educație

VIDEO!!! Răzvan Anghene, directorul de la OTP Bank Focșani, în dialog cu elevii pe tema orientarea în carieră

Gabriel Sava
13 nov 2016 5834 vizualizări
Săptămâna trecută, prima sesiune de cursuri a avut loc la Colegiul Economic ”M. Kogălniceanu” de la Focșani u de azi încep întâlnirile cu elevii de la Pedagogic u trainerii Fundației implementează activități care constau în exerciții de autocunoaștere pentru elevi

Fundația „Dreptul la Educație” a ajuns în Focșani în al doilea an consecutiv pentru implementarea modulelor de orientare în carieră, adresandu-se elevilor din clasele IX – XII, în două instituţii de învăţămȃnt din Focşani. Fundația „Dreptul la Educație” a OTP Bank Romȃnia participă și în acest an la programul național „Să știi mai multe, să fii mai bun!“, organizat de Ministerul Educației Naționale. Dacă săptămâna trecută, trainerii au mers la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, de luni vor începe întâlnirile cu elevii din clasa a XII-a de la Liceul Pedagogic „Spiru Haret”. „Sunt constientă de cȃt de mare este nevoia de dezvoltare personală a elevilor şi de cȃt de lacunară este educaţia formală în această privinţă. Pe lângă ceea ce învaţă în scoală, adolescenţii au o nevoie la fel de mare să se descopere pe sine, să conştientizeze care le sunt punctele forte şi cele slabe, cum anume se pot dezvolta armonios, dar şi să înveţe să se valorizeze eficient într-un mediu dificil şi, de multe ori, ameţitor”, a declarat Carmen Ion, profesor la Liceul Pedagogic „Spiru Haret” din Focşani.
 
Ce urmăresc trainerii în sesiunea de anul acesta

Trainerii Fundației vor implementa activități care constau în exerciții de autocunoaștere pentru elevi, menite să îi ajute să-și conștientizeze propriile aptitudini și să își stabilească obiective de dezvoltare pentru îndeplinirea aspirațiilor profesionale, după cum se arată într-un comunicat de presă al Fundației. „Cu cât elevii au acces mai repede la asemenea informații, cu atât este mai mare probabilitatea ca ei să se transforme în adulți capabili să-și gestioneze cariera într-un mod responsabil.“, spune Răzvan Anghene, Director, Sucursala OTP Bank Focşani. Împreună cu tutorii, elevii vor analiza oportunitățile existente pe piața muncii și vor învăța cum să își planifice timpul, cum să se prezinte la un interviu, cum să comunice eficient şi să își construiască un brand personal. Copiii care participă la toate cele patru module vor participa automat la o tragere la sorţi, în urma căreia trei elevi vor cȃştiga o excursie de două zile în Ungaria, la începutul lunii decembrie, în timp ce alţi zece elevi vor cȃştiga cȃte o baterie externă pentru dispozitive mobile plus renumita carte de dezvoltare personală, „Comportament inadecvat. Naşterea economiei comportamentale“, scrisă de Richard H. Thaler. „Cursurile de educație financiară pe care specialiştii Fundaţei noastre, «Dreptul la Educaţie», le-au susținut în ultimii doi ani şcolari, în toată țara, au avut un real succes. Peste 2.000 de copii cu vȃrste cuprinse între 10 şi 18 ani, din 41 de şcoli din 18 oraşe, au participat la 126 de cursuri gratuite de educaţie financiară. Reacţiile copiilor sunt de fiecare dată peste aşteptări: «Ar trebui să înfiinţaţi un centru în care să aveţi aceste activităţi zi de zi»; «Cȃnd mai veniți pe la noi?»; «Noi de ce nu facem şi la şcoală astfel de activităţi?». Copiii sunt încântați de informațiile noi pe care le află și își doresc să participe în continuare la astfel de activități“, a declarat László Diósi, CEO OTP Bank România și Președinte al Fundației Drepul la Educație.

Capitolul ”Păreri”

„Un curs benefic pentru elevi, cu o prezentare interactivă, din care elevii învață cum să îşi construiască în mod conştient cariera, pornind de la identificarea setului de aptitudini şi puncte forte, corelate cu opţiunile şi oportunităţile oferite de piaţa muncii“, declară Diana Giurgea, consilier educaţional, Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu Focșani. (Gabriel SAVA)

CASETĂ:

Cine este Fundația ”Dreptul la educație”

Fundația „Dreptul la Educație“, lansată de OTP Bank Romȃnia în 2014, beneficiază de experiența de mai mult de 20 de ani a fundației „OTP Fáy András“ din Ungaria și oferă cursuri gratuite de educaţie financiară pentru tineri cu vârste între 10 şi 18 ani, din toată țara. De la lansarea fundației și până în prezent, aproximativ 2.000 de elevi din 41 de instituții școlare partenere aflate în 18 județe din toată țara au beneficiat de cursurile Fundației. Modulele de orientare în carieră sunt gratuite, iar înscrierea poate fi realizată atȃt de către profesori, cât şi de către părinţi, la adresa nouageneratie@estedreptulmeu.ro. Cei interesaţi pot obţine detalii suplimentare la aceeaşi adresa de e-mail sau pe website-ul Fundaţiei, www.estedreptulmeu.ro. (G. S.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.