Educație

Bibliotecari vranceni în proiectul balcanic „INELI-Balkans”

Ziarul de Vrancea
8 nov 2016 810 vizualizări
Margareta Tătăruş de la Biblioteca Judeţeană Vrancea, reprezintă Romania în acest proiect, alături de alţi patru bibliotecari din ţară

Biblioteca Judeţeană ”Duiliu Zamfirescu” Vrancea va fi prezentă, în perioada 25-28 noiembrie 2016, la cea de-a doua conferinţă în proiectul balcanic „INELI-Balkans”, care se va desfăşura la  Sofia, în Bulgaria. Această conferinţă va fi organizată de Future Library în parteneriat cu Biblioteca Naţională a Bulgariei, Asociaţia Bibliotecilor din Bulgaria şi Fundaţia „Global Libraries” Bulgaria în cadrul proiectului european INELI-Balkans. Vor fi patru zile de împărtăşit cunoştinţe, de expus şi dezbătut idei şi experienţe pentru bibliotecarii inovatori care au trecut în această vară printr-un proces intens de creare de servicii noi pentru bibliotecile lor. Tot aici, aşa cum susţin reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Vrancea, vor fi desemnaţi câştigătorii Premiilor de Inovaţie, marcând astfel începutul a cinci noi proiecte în bibliotecile ale căror proiecte au fost desemnate câştigătoare. „Reţeaua de bibliotecari formată prin proiectul INELI-Balkans este specială prin capacitatea sa unică de a se folosi de resursele mari ale bibliotecilor din zona Balcanilor pentru a inova, prin training şi programe de colaborare”, transmit reprezentanţii bibliotecii vrancene. Conferinţa de la Sofia include o vizită de studiu la modernul muzeu al copilului, „Muzeiko”, dar şi prezentări ale inovaţiilor din noua Bibliotecă Publică din Varna, din Asociaţia Centrelor Comunităţii Inovative şi din proiectul ”Biblioteca pentru Toţi”. Participanţii vor sărbători astfel puterea reţelei bibliotecilor care  aduc în prim plan creativitatea şi productivitatea blocului sud-estic european. Ideile împărtăşite la conferinţă se vor constitui în dovada efectului de multiplicare a reţelei şi vor putea fi modele de explorat pentru participanţi: de la academia de tineret virtuală pentru printare 3D, serviciile pentru muncitorii din agricultură, managementul serviciilor financiare, programele de digitalizare, până la educaţia pe tot parcursul vieţii sau idei de combatere a şomajului urban şi rural, servicii tehnologice ale bibliotecilor afectate de dezastre naturale, sau supravieţuirea în timpul războaielor.

Ce este proiectul balcanic „INELI-Balkans”

Reţeaua Internaţională a Bibliotecarilor Inovatori din Zona Balcanică - INELI-Balkans - aduce laolaltă bibliotecari profesionişti din 11 ţări, încurajându-i, prin sesiuni de training, networking şi idei de inovaţie, să facă schimb de cunoştinţe, să colaboreze şi să experimenteze noi servicii de bibliotecă. INELI-Balkans este un proiect derulat în perioada 2015-2017, implementat de Future Library şi susţinut de Fundaţia Bill & Melinda Gates.
Pentru România din proiectul INELI-Balkans fac parte bibliotecarii Margareta Tătăruş de la Biblioteca Judeţeană Vrancea, Vlăduţ Andreescu de la Biblioteca Judeţeană Dâmboviţa, Virgil Cojocaru de la Biblioteca Judeţeană Neamţ, Ioana Crihană de la Asociaţia Naţională a Bibliotecilor şi Bibliotecarilor Publici din România şi Raluca Man de la Biblioteca Naţională a României. (Z.V.)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.