Concurs de mediator şcolar la Tamboieşti, cu Poliţia chemată prin 112
Ocuparea unui post de mediator şcolar la Tamboieşti s-a transformat într-un adevărat circ în mica localitate vranceană. La concursul în cauză s-au înscris două candidate: Nicoleta Gheorghiţă, care a mai participat şi în trecut la programe destinate etniei rrome din localitate, şi Aurelia Chiriac, soţia lui Valerică Chiriac, aflat în cărţi la un moment dat pentru ocuparea postului de viceprimar. De selecţia dosarelor au trecut ambele candidate însă, ieri, la proba scrisă a concursului, soţia consilierului local a obţinut 99 de puncte iar Nicoleta Gheorghiţă 89 de puncte. La interviu, ambele au obţinut cele 100 puncte posibile.
Tensiuni cu apel la 112
Proba scrisă a concursului a început la ora 9, iar în sală a intrat şi fostul primar, Daniela Mihalcea, după ce mai mulţi cunoscuţi ai Nicoletei Gheorghiţă s-au mobilizat prin Facebook pentru susţinerea paşnică a acesteia. La scurtă vreme, în sediul şcolii, acolo unde avea loc concursul, s-au prezentat la interval de doar cateva minute două echipaje de poliţie. Conform martorilor, acestea au fost solicitate de directorul Ana Gavrilescu, care a fost deranjată de atitudinea fostului primar. Poliţia a confirmat incidentul şi a precizat că poliţia a fost solicitată ca urmare a faptului că o persoană aflată în interior a încercat să dea indicaţii comisiei de concurs pentru ca acesta să se desfăşoare în condiţii de transparenţă. “S-a solicitat intervenţia lucrătorilor de poliţie pe numărul unic de urgenţă 112 pentru că o persoană ar fi perturbat activitatea comisiei de concurs. Persoana în cauză a fost îndepărtată din sală fără alte incidente”, a precizat Lidia Braşoveanu, purtătorul de cuvant al poliţiei vrancene.
Acuzaţii de “aranjare” a concursului
Nicoleta Gheorghiţă a declarat pentru Ziarul de Vrancea că acest concurs ar fi fost “aranjat” pentru contracandidata sa. “Eu am venit în sală la ora 8.45, cu 15 minute înainte de ora la care începea examenul. Am înţeles că membrii comisiei au venit de la 8.20, iar contracandidata mea era în şcoală de la ora 8. Este normal acest lucru? Mai mult decat atat, în permanenţă a fost agitaţie, a venit poliţia, s-au luat declaraţii, a fost o atmosferă tensionată. Eu am lucrat şi anterior, între 2010-2012, pe programe destinate comunităţii rrome şi consider că am expertiza pentru a lucra pe postul de mediator şcolar”, ne-a spus Nicoleta Gheorghiţă. Directorul şcolii, Ana Gavrilescu, a susţinut că întregul concurs s-a derulat în legalitate şi că au fost respectaţi paşii prevăzuţi în anunţ, motiv pentru care respinge orice acuzaţie: “Doamna Mihalcea (n.red. - fostul primar) a venit neinvitată în cancelarie unde se afla comisia de evaluare, a început să-i ia la întrebări, chestionandu-i legat de identitatea lor şi invocand faptul că eu nu sunt legal directorul şcolii şi acest concurs nu ar trebui să aibă loc. I-am cerut politicos să părăsească şcoala, neavand nici o legătură cu acest concurs, însă a refuzat, motiv pentru care eu am sunat la 112, aşa cum se prevede în regulament. Orice şcoală are un regulament, iar faptul că dumneaei este profesor la şcoala din Slimnic nu-i permitea să aibă atitudinea pe care a avut-o. Eu nu mi-am permis să jignesc colegii, iar pană la o altă decizie, eu am o decizie de numire în funcţia de director la Tamboieşti”, a declarat directoarea Ana Gavrilescu. (Gabriel SAVA)