Educație

Profesori de istorie în Basarabia - jurnal

Ziarul de Vrancea
21 oct 2016 1424 vizualizări
Pagina profesorului

Cincizeci de profesori de istorie vranceni, membri ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, au făcut o vizită de două zile în Basarabia u pe langă obiectivele istorice vizitate, profesorii şi-a propus şi donaţii de carte şcolară şi beletristică elevilor liceului din satul Molovata şi Bibliotecii din Orhei 

“Istorie şi spiritualitate în Basarabia” a fost genericul sub care s-a desfăşurat, în zilele de 15-16 octombrie 2016, la iniţiativa profesorului Mihai Adafini, de la Panciu, vizita unui grup de cincizeci de profesori de istorie de la toate cercurile pedagogice ale judeţului Vrancea, membri ai Societăţii de Ştiinţe Istorice din România în Basarabia. Vizita de doar două zile a acoperit un traseu lung, drumul de la Focşani la Soroca trecând prin Chişinău şi Orhei, fiind de aproximativ 500 de km. Pe lângă vizitarea obiectivelor istorice şi culturale de peste Prut precum Mănăstirea Căpriana, catedralele ortodoxe ”Naşterea Domnului” şi ”Sf. Teodor Tiron” din Chişinău, centrul oraşului Chişinău cu clădirile administrative: guvernul, parlamentul, preşedinţia, statuia lui Vasile Lupu şi biserica ”Sf. Dumitru” din Orhei, ctitoria aceluiaşi domnitor, Biblioteca din Orhei, cetatea Soroca, vizita noastră în Basarabia şi-a propus şi donaţii de carte şcolară şi beletristică elevilor liceului din satul Molovata şi Bibliotecii din Orhei.
Am plecat din Focşani sâmbătă dimineaţa foarte devreme, cand afară era întuneric şi multă umezeală de la ploile din ajun. Primul popas în Basabia a fost la Mănăstirea Căpriana, cu biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din sec. XV, de pe vremea lui Alexandru cel Bun, biserică zveltă, sobră, mândră. Deşi a fost ridicată de ţărani şi de egumenul Ciprian (de aici denumirea de Căpriana) a devenit biserică voievodală, îngrijindu-se de ea mulţi dintre domnii Moldovei de la Alexandru cel Bun la Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu. Ultimul domn amintit se născuse în apropiere, unde sunt renumiţii Codri ai Lăpuşnei. Alături de biserica voievodală este o altă biserică, cu hramul ”Sf. Gheorghe”, ridicată la începutul sec. XX, în timpul stăpânirii ruseşti, mai impresionantă prin dimensiuni şi căreia autorităţile i-au acordat mai multă atenţie , nu numai în timpul stăpânirii ţariste sau sovietice, ci şi mai târziu.

S-a culcat în Romania şi s-a trezit în URSS

Ajungem şi-n Chişinău. La intrare, ne aşteaptă Maria colega mea de facultate. Cinci ani am fost în aceeaşi grupă şi am stat pe acelaşi palier în căminul P6 din Copou şi abia acum, după 20 de ani, o descopăr: dornică să ne ajute să găsim cazarea, să ne fie ghid în orice condiţii, inclusiv pe ploaie (a spus că acum, cu noi, a debutat în meseria asta de ghid), implicată, responsabilă, cu atitudine, tolerantă, modestă şi deşteaptă, calităţi reale, pe care acum le-am văzut în două zile, iar pe vremea studenţiei noastre, în cinci ani nu le-am descoperit. Mă bucur sincer de întâlnirea cu ea şi îmi dublez bucuria pentru că mergem cu toţii să ne îndulcim la ”Bucuria” , renumita companie de dulciuri. Dubla bucurie n-a fost prea lungă. În zadar cincizeci de oameni am ridicat rugi timp de o săptămână înainte de plecare, ploaia tot a venit. Am avut, în schimb, o altă bucurie: am oferit cărţi Liceului Teoretic ” Ştefan cel Mare şi Sfânt” din satul Molovata, raionul Dubăsari. Cum de a fost aleasă Molovata? Ideea a plecat de la domnul Onisim Roşca din Panciu, inginer agronom, născut la Molovata în urmă cu 85 de ani. Îşi aminteşte şi astăzi şi povesteşte că, într-o zi din vara anului 1940, s-a trezit dimineaţa ca şi până atunci, în România, iar seara, plângând, a adormit în Uniunea Sovietică pentru că România cedase Basarabia, în urma ultimatumului sovietic din ziua de 26 iunie. În anul 1941 România a recuperat Basarabia, dar a pierdut-o trei ani mai târziu şi atunci, d-l Roşca s-a refugiat în România, iar familia i-a rămas acolo, peste Prut. Gestul nostru de a dona cărţi liceului din Molovata, dar şi Bibliotecii Publice din oraşul Orhei nu a trecut neobservat şi seara am apărut la un jurnal de ştiri la un post de televiziune de la Chişinău.

Statuia domnitorului Vasile Lupu s-a plimbat zeci de ani între Romania şi Basarabia

 

Profesorii vranceni au donat cărţi elevilor basarabeni

 Ne cazăm, suntem obosiţi, afară plouă ”ca şi toamna” şi noi vrem să vedem Chişinăul. Ajungem la Arcul de Triumf şi la Catedrala ”Naşterea Domnului” , catedrală de sex. XIX, ortodoxă, cu coloanele de la intrare ce amintesc de templele greceşti şi a cărei clopotniţă a fost dărâmată în perioada sovietică şi refăcută după 1990.

De fapt, Catedrala, clopotniţa şi Arcul de Triumf (Porţile Sfinte) sunt părţi ale aceluiaşi complex arhitectonic. Vizităm şi Catedrala Episcopală ”Sf. Teodor Tiron” , tot de sec XIX, dar de stil ruso-bizantin, albastră ca cerul şi cu nouă turle aurite terminate în cupole de forma cepelor. Ajungem şi la clădirile administrative: guvernul, parlamentul, clădirea preşedinţiei. A doua zi ne grăbim să plecăm cât de devreme se poate spre Orhei. Nu se poate prea devreme, dar plecăm în sfârşit. Plouă şi la Orhei. Mergem la Biserica Sf. Dumitru, ctitoria lui Vasile Lupu, micuţă, simplă, frumoasă.

 Apoi, la statuia lui Vasile Lupu, care, ne spune ghidul nostru, Maria, s-a plimbat foarte mult: din locul unde fusese amplasată iniţial, adică în centrul oraşului a fost adusă la Iaşi, odată cu evacuarea administraţiei româneşti, în anul 1940, readusă la Orhei, în anul 1942, înapoi în România, în 1944, la Craiova iar în 1945, iarăşi în Basarabia, dar nu unde fusese iniţial, ci în curtea Bisericii Sf. Dumitru, ctitoria domnitorului. Abia în anul 2001 a fost adusă în locul iniţial, unde este şi acum. Din câte se pare, este singura statuie care-l reprezintă pe domnitorul Vasile Lupu. Alături de statuia lui Vasile Lupu este Bibloteca Publică din Orhei înfrăţită cu biblioteci din România printre care şi Biblioteca din Focşani. Dar cea mai fructuoasă colaborare a avut-o Biblioteca din Orhei cu Biblioteca din Piatra Neamţ, de acolo primind, la începutul anilor 90 foarte multe volume, absolut necesare tinerilor care vroiau să înveţe limba romană şi istoria românilor. Fără să ştim de înfrăţirea dintre bibliotecile din Orhei şi cea din oraşul nostru, am donat cititorilor orheieni cărţi de literatureă romană şi universală. După ce ne îndeplinim misiunea plecăm în căutare gogoşilor moldoveneşti cu brânză şi mărar sau cu varză. Le găsim delicioase!

Un străjer din alte timpuri…


Cel mai îndepărtat dintre obiective a fost şi cel mai impresionant: Cetatea Soroca. Atestată în anul 1499, Soroca impresionează atât prin masivitatea zidurilor, foarte bine conservate şi restaurate, groase de trei metri şi înalte de 20 de metri, prin cele cinci turnuri, dar şi prin însufleţirea dată ei de ghidul Nicolae Bulatov, în acelaşi timp, un bun specialist, o gazdă excelentă care acordă maximă atenţie, multe explicaţii şi detalii interesante tuturor vizitatorilor. Toate acestea sunt completate de harul de povestitor plin de umor şi de farmec dar şi de versatilitea actoricească, ghidul traversând veacurile odată cu povestea pe care o relatează, intrând el însuşi în poveste şi luând locul unora dintre personajele povestirilor sale: acum este un străjer care deschide porţile cetăţii, iar puţin mai târziu un oştean din armata lui Ştefan cel Mare care le dă turcilor cate o ”izgheală”, până-i izgheşte de tot. Când am ajuns la Soroca ieşise soarele, deşi până atunci toată ziua plouase, dar chiar de n-ar fi fost soare pe cer, ghidul ne adusese soarele în fiecare dintre noi.


Statuia domnitorului Vasile Lupu s-a plimbat ani buni între Romania şi Basarabia

 

Chitara, un prieten de nădejde  

Drumul de întoarcere este întotdeauna mai lung. N-am făcut popasuri prea dese, dar deşi erau lungi, le-am lungit şi mai mult. Apoi am stat şi în vamă la noi, la Albiţa, mai bine de două ore şi am avut timp să vedem, deşi era întuneric, mizeria. Aspectul sărăcăcios, starea jalnică a toaletelor, mizeria de care vorbeam, toate arată delăsarea, nepăsarea faţă de imaginea noastră ca poartă a UE spre Răsărit. Am ajuns la Focşani spre dimineaţă, era cam aceeaşi oră la care plecasem, în urmă cu două zile. Oraşul era tot adormit şi umed, ploaia nu mai contenise. Nu vreau să uit Chitara, personaj principal al acestei călătorii spre Răsărit dar şi spre noi înşine. Chitara a făcut ca ziua să se mai lungească în noapte, a făcut să mai uităm de grija că-i foarte târziu şi că stăm prea mult în vamă şi ne-a făcut adversari într-o competiţie de cântece patriotice cu toţi participanţii câştigători.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.