Educație

A refuzat să sufle în alcooltest după ce a rupt un stâlp şi un gard

Dan Chiriac
17 oct 2016 1186 vizualizări
Două incidente rutiere produse duminică sunt cercetate de poliţiştii vrânceni. Poliţiştii rutieri au fost sesizaţi că un bărbat de 30 ani, din Focşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Legumelor din oraş, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier ”STOP” şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 32 ani, tot din Focşani, care se deplasa pe strada Lupeni.

În urma producerii impactului a rezultat vătămarea corporală a celui de-al doilea conducător auto, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a accidentului. Câteva ore mai târziu, poliţiştii din Panciu au fost sesizaţi că pe strada Nicolae Titulescu din localitate, în afara părţii carosabile, a fost găsit un autoturism avariat, un stâlp din beton rupt şi 2 metri de gard din tablă îndoit. La sediul Poliţiei Panciu s-a prezentat un bărbat de 49 ani, din localitate, care a declarat faptul că el a condus autoturismul la momentul producerii evenimentului, dar că refuză testarea cu aparatul alcooltest cât şi prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.