Elevii din Ciuşlea i-au vizitat pe copiii cu dizabilităţi instituţionalizaţi
Vizita, realizată în cadrul proiectului „Să dăruim din suflet pentru suflet”, a avut drept obiectiv familiarizarea elevilor cu serviciile sociale oferite copiilor în centrele de plasament din Focşani, fiind totodată o oportunitate de socializare şi recreere pentru copii. Elevii şi profesorii acestora au fost însoţiţi şi de un grup de părinţi, dornici să împărtăşească emoţia acestui moment alături de copii lor. Mihaela Chiriţă, şefa Centrului „Module Familiale Copii cu Dizabilităţii” le-a vorbit vizitatorilor despre aspecte ce ţin de dezvoltarea serviciilor de suport oferite copiilor rămaşi fără ocrotire părintească şi cu dizabilităţi, cum funcţionează instituţia, precum şi care sunt serviciile prestate beneficiarilor şi modul de lucru al personalului. „Copiii noştri s-au dovedit a fi foarte bucuroşi de oaspeţi, ei manifestând o deschidere deosebită faţă de toţi cei prezenţi. Au fost încântaţi de darurile primite, acestea constând în jocuri educative, cărţi, haine şi alimente. Implicarea directă a cadrelor didactice, precum şi a grupului de părinţi, în activităţile centrului, prin ajutoarele materiale pe care le-au oferit beneficiarilor noştri, au adus zâmbetul pe faţa copiilor care aveau nevoie de acestea, dar şi sentimentul de bucurie şi linişte interioară”, ne-a spus Adina Lăscan, purtător de cuvant al Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea. DGASPC le-a mulţumit celor implicaţi în acest proiect , exprimandu-şi deschiderea spre astfel de colaborări, care nu pot decat să aibă un impact pozitiv asupra dezvoltării integre a personalităţii copilului. (D. L.)