Educație

Un tanăr pistolar din Gugeşti a rămas fără „jucării”

Gabriel Sava
13 oct 2016 1634 vizualizări
Regimul special pe care îl au armele şi muniţiile este nesocotit, de multe ori, din necunoaşterea legii.

La fel s-a întamplat şi unui tanăr de 17 ani din Gugeşti însă, cum necunoaşterea legii nu exonerează de răspundere, acesta s-a ales cu dosar penal. Totul s-a întamplat în urma unei acţiuni a lucrătorilor de la Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase care au mers miercuri la locuinţa tanărului din Gugeşti. În urma verificării, oamenii legii „au stabilit faptul că un tânăr de 17 ani, din comuna Gugeşti, deţine la domiciliu, în mod ilegal, două pistoale. Poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un pistol de tir sportiv cu aer comprimat, precum şi un pistol folosit pentru zgomot. De asemenea, au mai fost ridicate şi un număr de 691 bile metalice cal. 4,5 mm, bile aferente pistolului de tir sportiv cu aer comprimat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, spun reprezentanţii Biroului de Presă al IPJ Vrancea. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
vecin, acum 555 zile, 17 ore, 54 minute, 1 secunda
si inca mai sunt... s-a adus mai multe arme in zona si se vand ca painea calda... in cartierul `dallas` mai sunt ceva jucarii... acum le-au `mutat` ... oricum puturosii din postul citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.