Educație

Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, celebrată la CNC

Mihaela Vlădescu
10 oct 2016 1868 vizualizări
Profesoara de fizică Emilia Poll a primit titlul de Ambasador al Spaţiului, din partea Agenţiei Spaţiale Române (ROSA)

Elevii Colegiului Naţional „Al. I. Cuza” Focşani au celebrat, prin activităţi nonformale, Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic în perioada 4-10 octombrie. Unitatea focşăneană de învăţămant a răspuns astfel solicitării Agenţiei Spaţiale Române (ROSA), coordonatorul naţional al activităţilor spaţiale din România, care a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Tema a fost  “Teledetecţia Trasează Viitorul”. Astfel, atât elevii de gimnaziu, cât şi cei de liceu de la Colegiul Naţional „Al.I.Cuza” Focşani au sărbătorit această săptămană prin activităţi coordonate de profesoara de fizică Emilia Poll, cea care a primit de la Agenţia Spaţială Română (ROSA) titlul de Ambasador al Spaţiului. Asociaţi  Biroului European pentru Resurse Educaţionale Spaţiale – România (ESERO România), Ambasadorii Spaţiului se ocupă de răspândirea în întreaga ţară a resurselor şi programelor ESERO România. Cuziştii şi-au ales ca titlu al evenimentului “Viitorul pe care îl construim”. Astfel, vineri, 7 octombrie, a fost realizat,  pentru elevii de gimnaziu, cu sprijinul a doi elevi ai colegiului, Tudor Dodoiu şi Andreea Dumitraşcu,  o expoziţie de afişe cu tema “Teledetecţia Trasează Viitorul”, a fost prezentat un referat despre cum “Să învăţăm despre rachete” şi un concurs tematic “Răscolind spaţiul în căutare de comori”, desfăşurat pe echipe. Finalitatea concursului a constat în construirea unui obiect care trebuia să se deplaseze pe acelaşi principiu fizic ca şi racheta. Activităţile au continuat luni, 10 octombrie, pentru elevii de liceu cu un concurs tematic individual de cultură generală şi o  sesiune de referate legate de spaţiul cosmic.
Predicţii meteo - Tudor Dodoiu, clasa a XI-a A
Sateliţi GPS - Andreea Dumitraşcu, clasa a XI-a A
Lumini pe cer - Mihnea Nistoroiu, clasa a XII-a A
Soarta Universului - Teodor Bentz, clasa a X-a A
Primele navete spaţiale - Nicolae Petrişor, clasa a X-a A
Luna - Bogdan Cherciu, clasa a X-a A
Astronomia antică - Mihai Cristian, clasa a X-a A
Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic este cel mai mare eveniment de popularizare a activităţilor spaţiale, fiind sărbătorită în fiecare an începând din 1999, când a fost instituită de Adunarea Generală a ONU. Această celebrare are rolul de a apropia şi implica societatea în activităţile privind cercetarea spaţiului cosmic şi reprezintă un moment ideal pentru profesori să desfăşoare acţiuni pe această temă, sporind interesul elevilor pentru ştiinţă, cercetare, experiment şi inovare. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.