Educație

VIDEO!!!Şcoala a debutat cu trei zile mai devreme, dar cu aceleaşi probleme vechi

Mihaela Vlădescu
12 sep 2016 1088 vizualizări
Unităţile de învăţămant au organizat luni festivităţi de deschidere a noului an şcolar, cu trei zile mai devreme decat de obicei u contestaţiile au întarziat tipărirea unor manuale, aşa că o parte dintre elevi nu au primit cărţile în prima zi de şcoală u mai mult de jumătate dintre şcollie din Vrancea nu sunt autorizate nici în acest an, spre ruşinea autorităţilor locale şi judeţene u din acest an, elevii au un statut al lor, care le reglementează drepturile

Anul şcolar a debutat luni, 12 septembrie, cu trei zile mai devreme decat în anii anteriori, unităţile de învăţămant organizand festivităţi la primele ore ale zilei. În Vrancea aproximativ 50 de mii de copii au început anul şcolar 2016-2017, ce va fi mai scurt cu o săptămană decat precedentul.
La deschideri au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, precum şi preoţii din comunitate care au oficiat slujbe religioase. În Focşani, unităţile de învăţămant gimnazial şi-au întampinat elevii la ora 9,00, iar liceele o oră mai tarziu. Primarul Cristi Misăilă a fost prezent la Şcoala “Ştefan cel Mare”, unitate de învăţămant al cărei elev a fost. “Fac o urare specială celor 144 de boboci din clasele pregătitoare cărora le mulţumesc pentru că au ales şcoala noastră. Dragi colegi, noi trebuie să ghidăm paşii acestor copii spre succes (…) Dragi părinţi, noi, cadrele didactice, ne vom face datoria, iar dumneavoastră trebuie să ne acordaţi încredere pentru că numai împreună vom reuşi să îndrumăm paşii acestor minunaţi copii către succes”, a precizat, în cuvantul de deschidere, directorul Şcolii “Ştefan cel Mare”, profesoara Maria Pătraşcu. Primul clopoţel a sunat şi la Mărăşeşti, unde primarul oraşului, Valerică Chitic, a făcut turul şcolilor pentru a participa la festivitatea de deschidere. Festivităţile au început cu o slujbă pentru binecuvântarea elevilor şi a cadrelor didactice, precum şi a părinţilor. “Ne dorim ca şi în anul ce urmează să avem o bună colaborare în interesul copiilor, cărora le doresc mult succes în noul an şcolar”, a transmis Valerică Chitic. Alaiul de oaspeţi n-a mers însă în localităţile vitregite, unde şcolile nu sunt modernizate. O statistică tristă arată că mai bine de jumătate dintre unităţile şcolare din Vrancea nu sunt autorizate sanitar. La acestea n-a fost nici ţipenie de politician!

Cărţi în locul buchetului de flori

Ieri a fost o zi festivă, însă de astăzi elevii intră în “paine”

Fiecare cadru didactic şi-a organizat începutul de an şcolar aşa cum a crezut de cuviinţă. Anual, prima zi de şcoală este menită să creeze emoţii, surprize, într-o atmosferă cat mai firească. O idee inedită, la care au reacţionat pozitiv toţi părinţii, a avut-o Mirela Barcan, învăţătoare la Şcoala “Ion Basgan”. Aceasta a rugat părinţii să înlocuiască buchetul de flori cu o carte pentru biblioteca clasei. “Am fost foarte încântată să constat că părinţii au răspuns solicitării mele de a nu mai cumpăra flori. Fiecare copil a adus, în loc de flori, una sau mai multe cărţi pentru biblioteca clasei şi le-a prezentat aşa cum a crezut de cuviinţă. Catedra s-a umplut de cărţi şi toată lumea a fost de acord că e o idee super”, a spus cadrul didactic.

Ce noutăţi îi aşteaptă pe copii anul acesta

De la începerea anului şcolar n-au “chiulit” politicienii, mai ales că în iarnă sunt alegeri parlamentare şI au nevoie de vizibilitate

Dacă elevii de la clasele mici au fost întampinaţi cu manuale, în prima zi, nu toţi însă vor avea manuale în acest debut de an şcolar. Pentru elevii de clasa a IV-a manualele de matematică şi limba modernă engleză vor ajunge pe băncile şcolarilor abia în octombrie, iar manualele de limba şi literatura romană, ştiinţe ale naturii, istorie şi geografie vor fi disponibile abia după ce va fi soluţionată contestaţia licitaţiei în instanţă. O noutate a acestui an şcolar este posibilitatea ca unităţile de învăţământ preuniversitar să-şi aleagă singure perioada programului naţional „Şcoala altfel“, până acum existând o perioadă fixă pentru aceasta, în luna aprilie.

Statutul elevului, în premieră

Debutul anului şcolar 2016-2016 semnifică şi intrarea în vigoare a Statului elevului, document care reglementează drepturile şi obligaţiile elevilor, fiind primul elaborat după 1990. Documentul prevede şi îndatoriri, interdicţii şi sancţiuni pentru încălcarea de către elevi, în incinta unităţii de învăţământ, a prevederilor statutului sau a prevederilor explicite din actele normative în vigoare. Prin acest statut, elevii au dreptul la o educaţie de calitate, într-un mediu care sprijină libertatea de expresie, trebuie să stea cel mult şapte ore pe zi la şcoală, să primească rezultatele evaluărilor scrise în cel mult 15 zile lucrătoare şi să fie informaţi despre notele consemnate în catalog înaintea încheierii situaţiei şcolare. De asemenea, elevii au acces în şcoală, în timpul programului, fără limitări din partea conducerii precum condiţionalitatea de a avea uniformă. (M.VLĂDESCU)







În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.