Educație

Concurs de selecţie pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional

Alexandra TĂTARU
19 iul 2016 1238 vizualizări
O nouă serie de selecţie a experţilor în management educaţional u ISJ Vrancea a scos 149 de locuri la concurs u formularele de înscriere online vor fi afişate în intervalul 29 iulie - 5 august u la concursul de selecţie poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ anumite condiţii

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării ştiinţifice organizeazăîn perioada 29 iulie - 29 august concursul de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului naţional de experţi în management educaţional (seria a 10-a). Calendarul stabilit de Ministerul Educaţiei a fost aprobat prin ordinul de ministru nr. 4.420/4.07.2016. Inspectoratulşcolar judeţean Vrancea a anunţat că numărul locurilor scoase la concurs este de 149. Condiţiile de participare la concurs precum şi metodologia în baza căreia se va desfăşura concursul sunt afişate pe pagina web isjvn.vn.edu.ro, dar şi la sediul IŞJ Vrancea din strada Dornei nr. 5.
Condiţii de înscriere
La concursul de selecţie pentru constituirea Corpului naţional de experţi în management educaţional (seria a 10-a) poate participa orice cadru didactic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
•    face dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional;
•    este titular în învăţământul preuniversitar/într-o unitate de învăţământ şi are cel puţin gradul didactic II sau titlul ştiinţific de doctor;
•    a obţinut calificativul „foarte bine”în ultimii 4 ani şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent;
•    nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală;
•    nu a fost exclus din Registrul naţional al experţilor în management educaţional.
Ghid de utilizarea a aplicaţiei informatice de înscriere online
Prima etapă de înscriere va consta în completarea formularelor de selecţie on-line, în aplicaţia informatică furnizată de Ministerul Educaţiei, în intervalul 29 iulie - 5 august. Această aplicaţie va putea fi accesată la adresa: http://cneme.edu.ro/inscriere/ candidatul urmand să primească răspunsul în mod automat de către sistem o dată cu trimiterea formularului de înregistrare, potrivit art.2 şi art.4 lit. „a” din Metodologie. Dacă rezultatul este admis, candidatul va fi înscris în baza de date aferentz etapei de evaluare a portofoliilor de către inspectorul şcolar. Afişarea listelor cuprinzând candidaţii admişi în această etapă, în urma introducerii informaţiilor în formularul de selecţie on-line, va avea loc pe 8 august atat pe pagina http://cneme.edu.ro/inscriere/, cat şi la sediul IŞJ Vrancea.
Depunerea portofoliilor
Candidaţii declaraţi admişi după etapa de selecţie on-line vor depune, în perioada 8-10 august, la sediul inspectoratelor şcolare judeţene, portofoliul de candidatură, întocmit în conformitate cu Metodologia privind organizarea şi desfăşurarea concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional.La sediul IŞJ VN din str. Dornei nr. 5, depunerea portofoliilor se va putea desfăşura în zilele de 8, 9 şi 10 august între orele 8 şi 16.30.
Evaluarea portofoliilor
Portofoliile candidaţilor vor fi evaluate în intervalul 16-17 august de comisiile constituite în acest scop la nivelul inspectoratelor şcolare şi al Ministerului Educaţiei, ţinându-se seama de condiţiile existente în fişa de evaluare şi a condiţiilor obligatorii: absolvirea unor programe de formare în domeniul managementului educaţional, experienţa managerială, performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială, participarea la proiecte.
Rezultatele procesului de evaluare vor fi comunicate în data de 19 august, în ordinea descrescătoare a punctajelor.
Contestaţiile pot fi depuse între 22 şi 26 august, urmând a fi soluţionate între 22 şi 29 august.În data de 30 august, inspectoratele şcolare judeţene vor transmite Ministerului Educaţiei listele finale cuprinzând candidaţii promovaţi, care va emite ordinul de ministru privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul naţional al experţilor în management educaţional.
Potrivit prevederilor Legii Educaţiei Naţionale, pot ocupa funcţii de conducere, de îndrumare şi de control în unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare numai cadrele didactice membre ale Corpului naţional de experţi în management educaţional.Potrivit MENC, în acest moment, Corpul naţional de experţi numără peste 23.000 de persoane.(Alexandra TĂTARU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
lili, acum 2824 zile, 19 ore, 4 minute, 37 secunde
bafta candidatilor !!
eu, acum 2828 zile, 17 ore, 4 minute, 40 secunde
Intrebare : Cum se pot obtine peste 95 de puncte de catre un candidat cand pe fisa de concurs sunt 14 puncte alocate pentru cei care sunt sau au fost director sau inspector , iar acea persoana citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.