Educație

Vacanţă în siguranţă pentru elevii vrânceni

Dan Chiriac
23 iun 2016 1019 vizualizări
Poliţiştii au demarat o campanie de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi elevii

Odată cu apropierea vacanţei de vară, poliţiştii rutieri au iniţiat o campanie de informare cu privire la măsurile pe care părinţii, elevii şi cadrele didactice trebuie să le aibă în vedere pentru a avea o „Vacanţă în siguranţă!”. În ultimele zile, poliţiştii au împărţit pliante şi au discutat cu elevii atât în sălile de curs la ieşirea de la ore, cât şi pe stradă. Elevilor le-a fost explicat că pe durata vacanţei de vară nu trebuie să se joace pe drumurile publice, nici chiar pe cele mai puţin circulate, să traverseze numai prin locurile marcate şi semnalizare corespunzător, să nu circule cu bicicleta pe drumurile publice, iar în situaţia plecării în excursii ori tabere să respecte indicaţiile cadrelor didactice. „Părinţilor, poliţiştii le-au transmis să-i supravegheze în permanenţă pe cei mici, să se asigure că aceştia cunosc şi pun în aplicare regulile de circulaţie destinate pietonilor sau bicicliştilor, modul corect şi locurile prin care pot traversa drumurile publice, modul cum să se deplaseze pe partea carosabilă în situaţia în care trotuarele nu există sau acestea sunt impracticabile şi să le ofere exemplul personal, respectând întotdeauna regulile de circulaţie în prezenta copiilor. Activităţile preventive vor continuau în aceasta perioadă”, spun poliţiştii vrânceni. De asemenea, părintii sunt informaţi şi cu privire la măsurile de prevenire a furturilor din locuinţă pe perioada vacanţei de vară conform campaniei desfăşurată la nivel naţional „Neglijenţa, invitaţie deschisă la furt”. (D. CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.