Educație

Despre Munţii Vrancei...geografie şi spiritualitate

Ziarul de Vrancea
13 iun 2016 4615 vizualizări
La Focşani a avut loc sâmbătă prima ediţie a Simpozionului Concurs Interjudeţean de Geografie "Simion Mehedinţi “ u în cadrul acestuia au prezentat lucrări ştiinţifice prof. univ. dr. Gheorghiţă Geană şi cercetătorul ştiinţific Florin Roman

Sâmbătă, 11 iunie 2016, la Colegiul Naţional „Unirea” din Focşani s-a desfăşurat prima ediţie a Simpozionului Concurs Interjudeţean de Geografie "Simion Mehedinţi “. La cele două secţiuni, una teoretică şi o secţiune de eseu, au participat atât elevi din judeţul nostru cât şi din judeţele vecine. La proba teoretică s-au înscris şi au participat echipaje din şase unităţi liceale. După un scurt cuvânt de bun venit adresat tuturor celor prezenţi de către directorul CNU Cornel Noană, urmat de câteva cuvinte rostite de inspectorul de geografie Ovidiu Allen Vasile,  a fost descris proiectul de către profesorul Răzvan Sorin Săcrieru. A urmat sesiunea de comunicări ştiinţifice cu cele două comunicări înscrise în program: a cercetătorului ştiinţific Florin Roman – “Munţii Ţării Vrancei - parte din patrimoniul lor geografic”  şi a profesorului universitar doctor Gheorghiţă Geană, cadru didactic la Universitatea din Bucureşti şi cercetător la Institutului de Antropologie al Academiei Române -  „Târgurile din Vrancea şi geneza conştiinţei naţionale la români”. Profunzimea şi ţinuta celor două comunicări ştiinţifice au fost apreciate de cei prezenţi. Acordarea premiilor a debutat cu  secţiunea eseu unde s-a remarcat eleva Alexandra Olivia Olteanu de la Liceul Pedagogic “SpiruHaret” din Focşani care a obţinut Premiul I cu punctaj maxim (100 de puncte). Aceasta a fost coordonată de profesorii Iuliana Canae şi Dănuţ Săcrieru. Premiul al II-lea i-a fost acordat lui George Ovidiu Saghin, sub coordonarea profesorilor Ion Grigore Cherciu şi Săcrieru Răzvan, iar premiul al III-lea i-a fost acordat  Alexandrei Neagu de la Colegiul Tehnic “Ion Mincu” Focşani , coordonată de profesoarele Voicuţa Voicu şi Ioana Cojocaru. Au fost acordate şi două menţiuni pentru Bianca Suciu de la Colegiul Naţional "C.D. Loga’’ din Timişoara, îndrumată de profesorul Cosmin Ancuţa, şi Elenei  Buzenche de la  Liceul Tehnologic "Eremia Grigorescu’’ din Mărăşeşti, îndrumată de profesoara Gabriela Dumitraşcu.  

Liceenii de la Economic, câştigătorii secţiunii teoretice

La secţiunea teoretică, locul I (cu punctaj maxim 100 de puncte)  a fost ocupat de echipajul Colegiului  Economic „Mihail Kogălniceanu” din Focşani, format din Mirel Vatră, Andreea Bălan şi Iulian Gadea. Locul al II lea a fost ocupat de  echipajul Colegiului Naţional „Unirea” din Focşani, format din Cristian Cazacu, Alexandra Chipăilă, Gabriela Valentina Grigore, şi de echipajul Liceului Tehnologic “G.G. Longinescu” Focşani format din Claudia Popîrtac, Valentina Gheară, Nadia Petronela, Răzvan Lăcanu. Pe cea de-a treia treaptă a podiumului s-a situat echipajul Liceului Pedagogic  “Spiru Haret” din Focşani alcătuit din Alexandra Olteanu, Diana Cosmina Mihăescu şi Diana Georgiana Strîmbei.  Şi la această secţiune au fost acordate două menţiuni:  pentru echipajul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” din Focşani, alcătuit din Cristina Alexandra Pistrui, Mirabela Alexandra Neagu şi Florentina Văduva, iar cea de a doua pentru echipajul Liceului de Artă "Ghe. Tattarescu" din Focşani alcătuit din Andreea Constantinescu, Geanina Alina Bratu şi Mariana Roşca. „Toţi am fost în final nişte câştigători prin însăşi participarea la acest eveniment...ideea iniţierii acestui eveniment îi aparţine prof. dr. Săcrieru Răzvan Sorin, dar materializarea acestuia nu ar fi fost posibilă fără sprijinul nemijlocit al tuturor elevilor participanţi anterior menţionaţi, dar şi a implicării unor stimaţi colegi cadre didactice: prof. Andrieş Elena, prof. Cojocaru Ioana, prof. Cristea Florin, prof. Diac Loredana, prof. Dragomir Octavian, prof. Ion Nicoleta, prof. Lupu Alis, prof. Mirică Alina, prof. Oprişan Decebal, prof. Săcrieru Dănuţ, prof. Voinea Corina...le mulţumim tuturor şi fiecăruia în parte pentru contribuţia la reuşita acestei acţiuni, care dorim să devină în timp o manifestare  de reper în peisajul manifestărilor de gen la nivel interjudeţean şi, de ce nu, chiar naţional”, a transmis inspectorul de geografie din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, Ovidiu Allen Vasile. (M. V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.