Educație

STEV, ziua a doua sau despre închidere

Olimpia SĂPUNARU
10 iun 2016 4296 vizualizări
Actorii liceeni de la Colegiul Cuza au luat marele premiu cu piesa "Caii la fereastră"

Să te deschizi, știind că te vei afla în fața unui public care încă n-a învățat nicăieri să fie un public de teatru, e, cu siguranță, un act de curaj, dar trebuie să deții și un strop de nebunie. Poate chiar acea nebunie a artistului! Căci, aceste spectacole steviste iau contact așa, dintr-o dată, cu 640 de ochi — capacitatea sălii Teatrului Municipal "Mr.Gh.Pastia" fiind de 320 de locuri, din câte știu —, în condițiile în care repetițiile în Stagiunea Teatrală a Elevilor s-au desfășurat în confortul scaunelor goale, fără emoția aceea, uneori distructivă, a freamătului spectatorului sau a expunerii în fața unui spectator deosebit, cum e Juriul: un actor, o actriță, un profesor (în acest caz). 

 

Din interior vorbind, știți cum e STEV-ul ăsta, așa, în general? Un prilej de bucurie, iubire și foarte multe alte sentimente amestecate, care derivă din aceste întâlniri, și totodată de tristețe... În primul rând că se termină. Apoi, pentru că se acordă premiile: 8 licee, doar 3 premii. 

 

Unde e Trofeul?, o să mă întrebați. Probabil în mai mulți! Dar, cu foarte multă bucurie, la ora aceasta când scriu, undeva, pe la vreo terasă, împreună cu cei care l-au și primit,  elevii trupei de teatru a Colegiului Național "Al. I. Cuza".  Care s-au afișat în cadrul competiției cu piesa lui Matei Vișniec, "Caii la fereastră".  Într-o lumină bună! 

 

Apoi, cu bucuria celui aflat pe podium, aflându-se cine știe pe unde, și ei, hrănindu-și bucuria cu vorbe la un suc, iată și ceilalți câștigători : locul II – elevii-actori ai Liceului Pedagogic "Spiru Haret", cu piesa "Picnic pe câmpul de luptă" de Fernando Arrabal și locul III – echipa actoricească a Liceului cu Program Sportiv, cu piesa lui Caragiale, "O noapte furtunoasă". În ce privește premiile individuale, au existat și acestea, două la număr, extrase din mai multe nominalizări, ca fiind cele câștigătoare. 

 

O s-o fac nepoliticos, începând cu acordarea premiului pentru rolul masculin, acesta revenindu-i lui Edward Porumboiu, elev al CNC, pentru rolurile "Mesagerul" și "Tatăl".  Pe Edward, de altfel, l-am menționat și în articolul de ieri. Nu numai pentru că mi s-a părut cel mai bun! Că nu mi s-a părut! (aici zâmbesc, să știți!) Chiar este bun! Mai vorbim despre asta și despre nominalizații acestei categorii, de către Juriu, în alt articol.

 

Rolul principal feminin, i-a revenit "Ziței", adică Mădălinei Racoș, din "O noapte furtunoasă", spectacolul Liceului cu Program Sportiv. Și aici s-a lăsat cu nominalizări, dar mai puține decât au fost la "băieți".  

 

Fiindcă aceste articole, pe care le citiți ca venind din interiorul manifestării, se așază imediat ce se termină o zi de Stagiune, nu am răgazul să pot intra, pe îndelete, și în detalii, pe care știu că le așteptați, simt. Deci, nu voi dezbrăca fiecare freamăt în parte, al fiecărui spectacol dintre cele prezentate în cadrul Galei-Concurs în acest articol. 

 

Dar, vă anunț că, deși Stagiunea tocmai s-a încheiat acum două-trei ore, articolele pe această temă vor continua să apară și în zilele ce vor urma. În ediția de luni, mai exact!

 

Ce-ar mai fi de zis? Păi, despre "pietrele" Casei de Cultură "Leopoldina Bălănuță, de exemplu. Locul unde s-au tot strâns liceenii, indiferent de apartenența lor, în fiecare zi de repetiție. Despre scena mare a Casei de Cultură a Sindicatelor și despre scena cu mult mai mică a Teatrului Mr. Gh.Pastia. Și aici trebuie remarcată diferența, chiar elevii au simțit sau, mai bine zis, au resimțit asta.

 

De aceea, în zilele ce vor urma, poate n-ar fi rău, că bine simt că e, să mă întâlnesc la câte un suc cu fiecare echipă în parte și să îi las să se povestească singuri. Inclusiv cu cei ai mei, cei trei clovni ai Liceul Tehnic "Edmond Nicolau". Despre text, despre asumare, despre rol, despre, despre, despre... 

 

Pe luni! (Olimpia SĂPUNARU)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.